11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiberalii din Olt au pichetat sediul organizaţiei judeţene a PDL

Liberalii din Olt au pichetat sediul organizaţiei judeţene a PDL

Aproape 300 de liberali au pichetat astăzi sediul organizaţiei PDL Olt, în semn de protest faţă de menţinerea în funcţie a Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, informează NewsIn. Acţiunea de protest, la care au participat consilieri judeţeni, locali şi primari ai PNL din Olt, în fruntea cărora s-au aflat liderul organizaţiei judeţene Ioan Ciugulea şi deputatul Gigel Ştirbu, a durat circa 30 de minute. Liderul PNL Olt s-a arătat dezmăgit de lipsa de atitudine a cetăţenilor municipiului Slatina, în special a dascălilor şi a oamenilor legii, care nu li s-au alăturat la această acţiune de protest. Deputatul Gigel Ştirbu a afirmat că pichetarea sediului PDL Olt este doar una dintr-o serie de acţiuni care vor fi organizate la nivel judeţean. "În viitor, avem în vedere şi alte acţiuni de protest faţă de ceea ce a făcut Roberta Anastase şi de modul cum Guvernul Boc înţelege să se comporte cu acest popor”, a afirmat Ştirbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS