8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGermania: Cartea Neagră a risipei pe bani publici

Germania: Cartea Neagră a risipei pe bani publici

Ca în fiecare an, Federaţia Plătitorilor de Impozite (Bund der Steuerzahler Deutschland e.V. -BdSt) a făcut inventarul stricăciunilor pe bani publici în Germania. Atenţia BdSt s-a îndreptat însă şi spre Europa, unde se duc sume importante de bani de la contribuabilul german. La a 38-a sa ediţie, Cartea Neagră a risipei publice cuprinde o analiză extinsă a fenomenului, însoţită de 127 de exemple. Volumul a fost prezentat publicului joi, 28 octombrie, la Berlin, şi poate fi descărcat de pe internet.
Cazurile de risipă identificate sunt structurate pe teme, dar şi pe landuri. Analiza este însă extinsă la nivel federal şi european. BdSt cere ca risipitorii care au acţionat în virtutea mentalităţii „păi, nu-i banul meu“ să fie traşi la răspundere. În acest scop, Federaţia solicită înfiinţarea unei procuraturi independente, care să verifice cazurile de risipire prin neglijenţă sau alte motive, a banilor publici, aducând vinovaţii în instanţă.
Scopul declarat al autorilor cărţii este „să ascută conştiinţa unei folosiri economice a banilor proveniţi din impozite, contracarând preventiv risipa publică“. BdSt consideră că această risipă se manifestă în diferite forme, de la achiziţii şi planificări greşite urmate de explozia ulterioară de costuri, până la indiferenţa faţă de banul public sau folosirea lui în scopuri private. Acestor factori li se adaugă „o birocraţie, adesea paguboasă, a instituţiilor statului“, după cum a explicat joi preşedintele federaţiei, Karl Heinz Däke.
Iată câteva exemple:

45 de milioane antigălăgie
În proiectarea zidurilor de protecţie pe un traseu de 20 km al trenului expres între Köln şi Frankfurt am Main s-au strecurat calcule greşite. Demolarea şi reconstrucţia acestor paravane contra vântului şi zgomotului au costat contribuabilul german 45,1 milioane de euro.

Zero mărire de pensie
„În 2010 nu vor creşte pensiile“. Ca să dea vestea cea proastă în scris, pe mai multe pagini şi fiecărui pensionar, asigurarea de pensii de stat a cheltuit nouă milioane de euro. Şi doar fiecare pensionar aflase asta, demult, din presă. Însă Bundestagul n-a catadicsit să decidă suspendarea obligativităţii acestei înştiinţări personale, cu conţinut informativ zero, deşi Deutsche Rentenversicherung o solicitase.

Practicantul de 222.000 de euro
Cu patru milioane de euro a fost finanţată, de Ministerul Educaţiei, bursa de practicanţi din Internet technikum.de. În ciuda publicităţii făcute proiectului, a prezenţei la târgurile de profil şi a unei linii telefonice permanente, doar puţin peste 500 de tineri s-au înscris la bursă. În total, într-un an, au fost intermediate 18 locuri de practică profesională la firme. Costul unei intermedieri revine, prin urmare, la peste 222.000 de euro! Între timp, Ministerul Educaţiei a comunicat închiderea bursei sus-numite.

Obrazul subţire cu stilou scump se ţine
115 deputaţi din Bundestag şi-au cumpărat stilouri Montblanc, în valoare totală de 68.800 de euro. Deşi fiecare dintre ei are o dietă lunară de 7.668 de euro şi dispune de încă 3.969 de euro lunar pentru cheltuieli de reprezentare, uneltele de scris au fost achiziţionate dintr-un fond anual de rezervă al fiecăruia, care se ridică la 12.000 de euro pe an. Acest buget personal al parlamentarilor a fost legiferat în 1998 şi din el s-au cumpărat aparate de tradus, maşini de cafea, camere digitale, laptopuri, DVD-recorder, telefoane mobile şi instalaţiile lor de vorbit la distanţă, pentru automobilele private ale reprezentanţilor poporului. Ca urmare a sesizării BdSt şi poziţiei luate de preşedintele Germaniei, s-a decis „scoaterea stilourilor Montblanc şi a altor unelte de scris de valoare comparabilă cu acestea, din lista cumpărăturilor admise din acest buget“.

Reclama pentru buletinul electronic
Pentru ca populaţia să guste din avantajele introducerii noului buletin de identitate electronic, Ministerul de Interne a planificat o campanie mamut de informare, cu un buget de şapte milioane de euro. La sesizarea BdSt şi în urma criticii din presa germană, ministerul a renunţat la o serie de puncte din campania publicitară, al cărui buget a fost redus cu mai bine de jumătate, la 3.000.000 de euro.

Transrapidul fantomă

141.000 de euro în plus faţă de estimările iniţiale îi costă pe contribuabili prelungirea unei linii de S-Bahn, de profitabilitate îndoielnică, la Bonn, după cum constată Federaţia Plătitorilor de Impozite din Germania în Cartea Neagră a risipei banilor publici 2010. Mult mai ambiţios e însă proiectul continuării testelor pentru Transrapid în Emsland şi a încercării de a găsi o piaţă de desfacere pentru acest tren, care în afară de Shanghai nu-şi găseşte rostul comercial niciunde în lume.
Cu 5,2 milioane de euro finanţează în 2010 statul menţinerea în funcţie a staţiei de testare a Transrapidului, landul Niedersachsen mai plusează şi el cu 575.000 de euro. 515.000 de euro în 2010 şi alţi 450.000 în 2011 sunt banii publici dedicaţi consultanţei tehnice şi juridice de care statul german ar avea nevoie, pentru apărarea intereselor sale în legătură cu folosirea rezultatelor din Programul de Dezvoltare Ulterioară a Transrapidului. Aceste rezultate au o valoare, doar dacă pentru Transrapid se găseşte undeva, cândva, un cumpărător.

Dublă propagandă de la Ministerul Muncii.
37 de angajaţi şi referenţi de specialitate se ocupă zilnic la Ministerul Muncii german de presă şi relaţii cu publicul. Însă aceştia nu par să-i fie de ajuns Ursulei von der Leyen, un ministru cu foste ambiţii de preşedinte de stat. Pe lângă angajaţii săi proprii, ministerul a încheiat contracte şi cu trei agenţii de PR, care, în fond, dublează munca primilor. Îi şi dă mâna, căci doar pentru lansarea pe piaţă a informaţiei sale specifice, ministerul dispune de 15 milioane de euro.
Acestea şi încă multe altele sunt exemple ale unei folosiri de bani publici pe care Federaţia contribuabililor din Germania le consideră risipă. Barbara Höll, reprezentanta Stângii în Bundestag şi specialistă în probleme fiscale a adăugat joi la lansarea cărţii, încă două forme de risipă, pe care partidul său le consideră şi mai substanţiale: „Cadoul făcut firmelor prin diverse înlesniri fiscale şi miliardele investite în proiectele uneori fără sens, ale Armatei“.

Corespondenţă din Stuttgart de Dani ROCKHOFF HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII