11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorjenii preferă vacanţele în ţară

Gorjenii preferă vacanţele în ţară

În vara acestui an, cea mai mare parte a celor care au venit la sediul agenţiilor de turism au plecat în vacanţă în diverse staţiuni din România. Potrivit Laurei Dragu, directoarea uneia dintre agenţiile de turism din Gorj, vara aceasta s-au vândut foarte bine pachetele turistice din cadrul „Decadei Balneare“. Gorjeni de toate vârstele au ales să plece în concediu la Olăneşti, Moneasa, Băile Felix, Băile Herculane sau alte staţiuni.
„S-au vândut foarte bine pachetele din «Decada Balneară» şi nu am avut doar turişti pensionari, ci şi cupluri tinere care, datorită preţului, au ales aceste pachete. Beneficiază de odihnă, tratament, agrement. Am avut tot felul de oferte şi pentru străinătate, dar nu prea multă lume îşi mai permite. Am avut turişti care au ales Italia, zece zile cu 455 de euro de persoană, sau Grecia, care este o destinaţie mai la îndemână, financiar vorbind“, a spus Laura Dragu.
Cu toate că abia a început toamna, agenţiile de turism au prezentat turiştilor ofertele pentru Crăciun şi Revelion. Preţurile pachetelor din staţiunile montane din ţară sunt tentante, după cum spun reprezentanţii agenţiei de turism. Pentru un pachet de două zile de Crăciun în staţiunea Azuga un turist va plăti 179 de euro, iar de Revelion – 385 de euro. Pachetul conţine două nopţi de cazare cu mic dejun, cina Barbeque în ziua de 24 decembrie, dejun festiv tradiţional de Crăciun. „Oferte interesante de Revelion avem la Băile Olăneşti, acolo unde pentru patru zile şi trei nopţi un turist va plăti 770 de lei. Hotelul este de două stele. S-au interesat mai mulţi turişti de această ofertă. La Braşov, pentru trei nopţi, de Revelion, avem o ofertă la un hotel de trei stele cu 750 de lei. La Predeal, vacanţa de Revelion costă mult mai mult, iar la Buşteni avem oferte la un preţ bun, de trei nopţi cazare cu 550 de lei de persoană“, a precizat Laura Dragu, director agenţie turism. Au fost şi turişti care s-au interesat de oferte în Bulgaria sau Austria, Franţa sau Italia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS