12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFirmele, datoare vândute la stat

Firmele, datoare vândute la stat

Cuantumul datoriilor către stat acumulate de mii de firme doljene se apropie de un miliard de lei. Restanţele contribuabililor faţă de stat au crescut din aprilie 2009 şi până acum cu peste 118 milioane de lei.

 Firmele doljene se afundă în datorii. Pe lângă datoriile către partenerii de afaceri, companiile trebuie să facă faţă şi dărilor către stat. Descurajate de schimbările legislative succesive, firmele fie au cedat voit în faţa Fiscului şi nu mai vor să îşi plătească impozitele, fie din cauza conjuncturii economice nu îşi mai permit achitarea debitelor la timp. Reprezentanţii firmelor spun că i-au zăpăcit impozitele şi taxele, ultima majorată chiar începând cu 1 iulie de la 19% la 24%. Este vorba despre taxa pe valoarea adăugată. Fiscul spune că a înăsprit măsurile de executare silită, dar că a crescut numărul companiilor aflate în insolvenţă şi că, momentan, nu mai pot fi luaţi banii de la astfel de firme, pentru că sunt sistate executările silite.

Datorii mai mari faţă de anul trecut

Conform celor spuse de reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, luna trecută, 13.218 contribuabili doljeni datorau bugetului consolidat al statului nici mai mult, nici mai puţin decât 999.321.507 lei. O sumă destul de mare, dar şi mai mare a fost în aprilie, când datoria totală a mediului de afaceri către bugetul consolidat al statului era de 1.072.764.366 lei. Faţă de anul trecut, datoriile firmelor doljene au crescut destul de mult. În 2009, la finele trimestrului I, Finanţele doljene spuneau că datoriile contribuabililor totalizau 881 de milioane de lei. Un calcul aritmetic simplu ne arată că, din aprilie 2009 şi până luna trecută, datoriile contribuabililor doljeni către stat au urcat cu peste 118 milioane de lei, la peste 999 de milioane de lei. Aceste cifre arată că mediul economic nu poate plăti dările către stat. Şi guvernanţii pretind că nu văd neputinţa mediului de afaceri de a face faţă birurilor. Fiscul bate monedă pe măsurile de executare silită, dar nu se uită la dorinţele afaceriştilor privaţi.

Cum s-ar redresa firmele private

Mediul privat a spus în repetate rânduri că o serie de măsuri fiscale ar relansa economia. Cei mai mulţi au pledat pentru plata TVA la încasarea facturii de către firmă şi nu la emiterea ei, cum se achită acum. De exemplu, o firmă emite o factură de 100.000 de lei către un client, dar încasează banii peste trei luni. Firma este obligată să plătească la stat TVA de 24.000 de lei acum, la emiterea facturii, chiar dacă banii îi încasează la termenul stabilit. Aspect care îngreunează fluxurile economice. Alte măsuri fiscale aşteptate ar fi reducerea TVA şi chiar a cotei unice, aspecte neglijate de legiuitori. Un impozit mai mic nu mai creează presiuni pe firme, ci ar putea reduce şi economia subterană.

Firmele cu datorii – în scădere, iar rău-platnicii – în creştere

Cifrele arată fie că unii fac eforturi să plătească dările către stat, fie că alţii îşi plătesc datoriile doar dacă sunt executaţi silit. Chiar dacă oficialii Fiscului ne informează că „la nivelul Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului (AFPM) Craiova, numărul firmelor cu restanţe a scăzut cu 1.140 faţă de luna iulie 2009“, cele mai multe datorii sunt concentrate la companii din municipiu. S-a redus numărul firmelor cu restanţe, dar, în ciuda măsurilor înnăsprite de combatere a evaziunii fiscale introduse în ultimele luni, numărul firmelor ai căror reprezentanţi merg de bunăvoie să îşi plătească impozitele către stat este în scădere în ultima perioadă.
„Gradul de conformare voluntară aferent lunii iulie 2010 a fost de 76,85%, faţă de ianuarie 2010 – 74,73% şi aprilie 2010 – 77,40% (ca luni similare, de trimestru)“, susţine conducerea Fiscului doljean. Directorul DGFP Dolj, Eugen Călinoiu, spune că din septembrie încolo se va intensifica activitatea economică, iar firmele vor plăti voluntar impozitele în procent mai mare.
„Acesta este unul dintre obiectivele noastre ca directori, să crească gradul de conformare voluntară la plată“, a spus Călinoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII