16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO parte din cartierele Băniei, fără apă luni

O parte din cartierele Băniei, fără apă luni

Compania de Apă Oltenia (CAO) a anunţat că săptămâna viitoare va avea loc o serie de teste la reţeaua de furnizare a apei potabile în municipiul Craiova, acestea fiind efectuate cu ocazia finalizării lucrărilor de reabilitare a reţelei publice de apă. Prin urmare, luni, 6 septembrie, se vor efectua lucrări de cuplare-decuplare a conductelor, din cauza cărora furnizarea alimentării cu apă potabilă va fi întreruptă între orele 8.00-16.00 în următoarele zone: cartierul Izvorul Rece, strada Severinului – de la intersecţia cu strada Pelendava până la intersecţia cu Centura Ocolitoare Nord, strada Fermierului şi aleile adiacente, strada Eliza Opran şi Platforma industrială de Vest a municipiului Craiova.
Tot luni, în intervalul orar 11.00-15.00 se vor efectua testări în vederea echilibrării hidraulice a reţelei de distribuţie, fără sistarea serviciului de alimentare cu apă potabilă. CAO precizează că în timpul testelor se pot produce unele modificări ale calităţii apei sau diminuări ale presiunii de furnizare a apei potabile în următoarele zone: cartierul George Enescu, cartierul Craioviţa Nouă, cartierul Nicolae Titulescu, cartierul Brestei, cartierul Mofleni şi cartierul Faţa Luncii – inclusiv zona Hanul Roşu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII