8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate2.000 de locuri vacante la facultăţi

2.000 de locuri vacante la facultăţi

Toate cele 16 facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova au rămas cu locuri libere în urma sesiunii din vară, aproximativ 2.000 în total, fiind nevoite astfel să organizeze în această lună un nou concurs de admitere. Îngrijorător este faptul că există specializări la care au rămas locuri libere chiar şi la buget.

Nu a fost o perioadă propice pentru învăţământul preuniversitar şi universitar doljean. În prima sesiune de admitere la facultate, absolvenţii de liceu nu s-au îngrămădit să urmeze studii universitare. Alt motiv care a dus la necompletarea locurilor scoase la concurs este şi numărul mare de absolvenţi de clasa a XII-a care nu au reuşit să treacă de probele examenului de bacalaureat. Facultăţile care organizează examen de admitere încep să fie pe cale de dispariţie. Motivul este că testarea îi îndepărtează pe mulţi dintre absolvenţii de liceu, chiar şi pe cei cu note mari, dar care nu mai vor să treacă prin emoţiile unei noi evaluări. Foarte puţine facultăţi mai păstrează examenul de admitere şi doar pentru prestigiul instituţiei. Majoritatea au renunţat la orice testări, doar ca să îşi ocupe toate locurile, mai ales pe cele la taxă.

Înscrierile pentru sesiunea de toamnă la facultate se suprapun cu bacul

De bacalaureatul care se desfăşoară în aceste zile depinde soarta celor 2.558 de absolvenţi de liceu doljeni care nu au promovat bacalaureatul până în prezent, dar şi soarta facultăţilor care riscă să rămână fără studenţi pentru anul I. Anul acesta, a doua sesiune de bacalaureat a început pe 23 august, cu probele de evaluare a competenţelor la limba română, limbă modernă şi pe calculator, şi se termină pe 9 septembrie, faţă de anul trecut, când bacul a început pe 17 august şi s-a terminat pe 3 septembrie. După ce vor obţine adeverinţa care atestă faptul că au promovat bacalaureatul, tinerii trebuie să se grăbească să se înscrie la facultate. Unele facultăţi au început să primească dosare chiar de pe 1 septembrie, altele însă dau startul admiterii începând de luni, 6 septembrie. Astfel, Facultatea de Matematică şi Informatică, Facultatea de Mecanică şi Facultatea de Fizică au început înscrierile pentru sesiunea de toamnă pe 1, însă vor continua să primească dosare până pe 19, respectiv 10 septembrie. Începând de luni, vor primi dosare următoarele facultăţi: Ştiinţe Socio-Umane, Teologie, Drept şi Ştiinţe Administrative, Economie şi Administrarea Afacerilor, Horticultură şi Facultatea de Agricultură. De pe 7 septembrie, dau startul la primirea dosarelor Facultatea de Chimie şi Facultatea de Litere, iar de pe 13 septembrie, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport; Electrotehnica; Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială; Automatică, Calculatoare şi Electronică şi IMST Drobeta Turnu Severin.

Patru facultăţi cu peste 19 specializări au rămas cu locuri libere la buget

Matematicienii par să fie pe cale de dispariţie, tot mai puţini absolvenţi de liceu alegând această specializare. Pentru sesiunea de toamnă, Facultatea de Matematică scoate la concurs 19 locuri la buget la specializările Matematică sau Matematică-Informatică şi 15 locuri la taxă. Specializarea Informatică dispune de cinci locuri la buget şi 70 de locuri vacante la taxă. Şi Facultatea de Fizică se confruntă cu aceeaşi problemă. Astfel, la specializarea Fizică mai sunt vacante la buget patru locuri şi 10 la taxă, la Fizică medicală – patru locuri la buget şi zece la taxă, la Fizică informatică – patru locuri la buget şi 10 la taxă, iar la Fizica mediului – opt locuri la buget şi 10 la taxă. Şi Facultatea de Electrotehnică dispune de locuri vacante atât la buget, cât şi la taxă. Astfel, la Inginerie Electrică sunt vacante 49 de locuri la buget şi cinci la taxă, la Inginerie energetică – 47 de locuri la buget şi 10 la taxă, la Inginerie şi management – 15 locuri la buget şi cinci la taxă, iar la Inginerie aerospaţială – nouă locuri vacante la buget şi cinci la taxă. Şi la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, mediu şi informatică industrială au rămas vacante 36 de locuri la buget şi 30 la taxă, cele mai multe la specializarea Informatică industrială.

Şi cei care visează să devină actori au şansa să concureze pe cinci locuri rămase neocupate

Restul facultăţilor din cadrul centrului universitar craiovean dispun de locuri vacante la taxă. Astfel, la Facultatea de Chimie sunt 25 de locuri vacante, la Educaţie fizică şi sport (din Craiova şi Drobeta Turnu Severin) – 65 de locuri vacante. Facultatea de Litere a rămas cu 265 de locuri libere în urma primei sesiuni de admitere. Cele mai multe – 150, sunt la specializările limbă şi literatură română, o limbă şi literatură modernă. La limbi moderne aplicate sunt libere 30 de locuri, la Ştiinţele comunicării – 50 de locuri, la Ştiinţe ale educaţiei – 20, la Teatru – 5 locuri, iar la Muzică – 10 locuri vacante. Şi la Facultatea de Ştiinţe Sociale aveţi şanse să fiţi student începând din această toamnă. Au rămas vacante 140 de locuri, din care câte 25 la Geografie, Sociologie, Relaţii Internaţionale şi studii europene şi Jurnalism, restul, între 10 şi 20 de locuri, la celelalte specializări.

Peste 200 de locuri libere la Drept

Şi cei care visează să urmeze o carieră în Drept şi Ştiinţe Administrative au posibilitatea să concureze pe cele 225 de locuri rămase libere, iar cei care doresc să urmeze Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor au la dispoziţie 190 de locuri la zi şi alte 220 la ID. La Mecanică au rămas 75 de locuri, din care 30 sunt la specializarea Autovehicule rutiere. Şi la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică sunt scoase la concurs 80 de locuri, la Horticultură – 95, la Agricultură – 50, iar la Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice (Drobeta Turnu Severin) – 76 de locuri vacante.

Facultatea de Drept a reintrodus examen pentru locurile bugetate

Faţă de anii anteriori, în sesiunea de vară am avut doar două noutăţi: Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a organizat concurs de admitere pentru locurile bugetate, iar Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică a renunţat la admiterea-concurs, optând pentru admiterea pe bază de dosare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII