Înainte să plece în concediu, Sorin şi-a lăsat animalul de companie – un ciobănesc mioritic de patru ani – la o pensiune canină din Craiova. L-a găsit într-un colţ, în ţarc, ud şi murdar, anemic şi însetat, abia ţinându-se pe picioare. Acum, îl acuză de iresponsabilitate pe instructorul de dresaj.
„Am găsit locul respectiv pe internet. Plecam în concediu, iar la mama n-am mai putut să-l lăsăm, aşa încât am apelat la un serviciu de profesionişti. Pe site (http://www.dresaj.biz/index.php?pgn=pensiune), scria că se asigură plimbat şi periaj zilnic. Când ne-am dus să-l luăm, după două săptămâni, era plin de urină şi avea privirea tâmpă. S-a repezit la prima baltă din curte ca să bea apă…“, povesteşte proprietarul.
L-au cumpărat când avea două luni de la cineva din Azuga. Devenise cel de-al treilea copil al familiei. Mezinul. Nu l-au dorit pentru competiţii şi nici nu l-au dus vreodată la dresaj. Îşi avea locul şi rostul lui în casa lui Sorin B. Nu se despărţeau prea des şi pentru prea mult timp şi, atunci când erau nevoiţi să-l lase la cineva, rămânea mereu pe mâini de încredere. Când au găsit pensiunea canină în Craiova, undeva în Lascăr Catargiu, s-au bucurat. Erau profesionişti, oameni cu experienţă, aveau servicii de dresaj, aveau timp, spaţiu, cunoştinţe. Azorică, aşa cum i-au spus copiii mioriticului, părea să-ncapă pe mâini bune.
După vacanţă
Pe 9 iulie l-au dus acolo. Sorin îşi aminteşte cum instructorul de dresaj, Marian Ungureanu, le spunea – lui şi soţiei – să fie fără grijă, a dresat sute de câini. „Zicea c-a intrat şi în cuşca leilor, nu trebuie să-l înveţe nimeni cum să se poarte cu un mioritic. Uite ce bleg e! Ce, ăsta e câine? E pisic! Cel mai bleg!“. Voia să-l dreseze, să fie mai agresiv. A încercat să-i convingă că trebuie să ia câteva lecţii, nu se poate să rămână aşa. Însă, proprietarii lui Azorică n-aveau de ce să-şi dorească mai multă răutate. Mioritul oricum e un câine puternic şi agresiv. Doar nu-l luaseră pentru lupte. Au cerut numai să-l determine, dacă poate, să mănânce şi hrană uscată, boabe. Două săptămâni mai târziu, comportamentul animalului era schimbat cu 180 de grade. „În patru ani, câinele meu n-a pus gura pe pâine. Acum o mănâncă de parcă i-ar lua-o cineva din faţă. Când plecam undeva, era primul lângă maşină. Acum nici nu se urneşte“. Când l-au luat de la pensiune, slăbit, murdar şi însetat, se gândeau la ce e mai rău. „Vomita lichid“.
Veterinarul
Nu ştiau ce să-i facă. Avea răni pe corp, una era chiar pe bot, alta în jurul gâtului. Era însetat, slăbit, năuc. „Ne era şi teamă, era altfel decât fusese. Aveam copii, nu voiam să se întâmple ceva. Proprietarul de la care l-am cumpărat, cel de la Azuga, mi-a spus la telefon că e bine să ne purtăm cu mănuşi, că trei luni de-acum încolo trebuie să fim atenţi şi să nu-i cerem prea mult“, povesteşte Sorin. Au chemat medicul veterinar şi s-au interesat pe la alţi proprietari. „Toată lumea ne-a spus că mioriticii nu-şi atacă stăpânii“. Medicul veterinar care l-a îngrijit pe Azorică (şi care doreşte să-şi păstreze anonimatul) spune că, atunci când l-a văzut, „câinele era cu multiple echimoze. Era într-o stare de apatie pronunţată, deshidratat şi abătut. Starea de igienă era evident una precară. Nu pot însă da nici un verdict, nu este competenţa mea în acest moment să judec situaţia. Cert este însă că, fizic, animalul arăta rău şi că, în cele 45 de minute sau poate chiar o oră, cât am stat acolo, n-a putut să mănânce nimic şi a avut un puseu de vomă, eliminând tot conţinutul stomacal. De fapt, lichidul, că altceva nu avea ce“.
De negăsit
Pe strada Sadu nr. 129, la ultima casă din colţ, acolo unde se află „pensiunea canină“, nu răspunde nimeni. Dincolo de porţile din fier forjat acoperit cu plastic semitransparent se aude, la zgomotul ciocănitului, lătratul câinilor venit de undeva din curtea din spate. Nu răspunde însă nimeni, deşi două maşini sunt parcate la intrare, semn, după spusele vecinilor, că probabil e cineva acasă. Marian Ungureanu nu este de găsit nici la telefon.
