10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIsărescu prevede noi scumpiri

Isărescu prevede noi scumpiri

Guvernatorul BNR a declarat că majorarea TVA va duce în prima rundă la o creştere a preţurilor cu 3%, iar în a doua-cu 1%. Acesta a mai spus că preţul ţigărilor va creşte cu mai mult de 5%, pentru că acciza se va aplica la un nivel de bază mai înalt. BNR a revizuit prognoza de inflaţie pentru 2011 la 3,1%, după ce a majorat estimarea pentru acest an, de la 3,7% la 7,8%.
Majorarea TVA cu cinci puncte procentuale, de la 19% la 24%, va conduce într-o primă rundă la o creştere a preţurilor cu 3%, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care consideră că efectele de runda a doua vor fi modeste, respectiv o creştere cu 1% a preţurilor. „Efectul de runda întâi va fi undeva la 3%. Specialiştii noştri vorbesc de 2,9%, adică o transmitere de 75% din scenariul de bază, pentru că există un deficit pronunţat de cerere şi piaţa ţărănească este în mare parte nefiscalizată. Estimăm efecte modeste de runda a doua. Fondul Monetar vorbea chiar de lipsa efectului de runda a doua, dar noi nu suntem chiar aşa de optimişti“, a spus Isărescu.
El a explicat că, din punct de vedere aritmetic, efectul maximal al creşterii preţurilor ca urmare a majorării TVA va fi undeva la 4%. Vorbind despre evoluţia din trimestrul doi, Isărescu a arătat că preţurile administrate şi-au accentuat majorările în acest trimestru, la medicamente în mod substanţial. De altfel, el a menţionat preţurile administrate şi printre incertitudinile viitoare privind evoluţia inflaţiei.
Isărescu a precizat că o ajustare sensibilă a avut loc şi la serviciile libere, în special telefonia, unde există o rapiditate extraordinară când „se simte“ o anumită depreciere a cursului.
Preţul unui pachet de ţigări va creşte cu mai mult de 5% după majorarea TVA de la 19% la 24%, pentru că acciza se va aplica la un nivel de bază mai înalt, a mai menţionat guvernatorul BNR.
„Am introdus ceva majorări la preţurile tutunului – acciza calculată la un preţ cu TVA ar face ca din această lună preţul unui pachet de ţigări să crească semnificativ, mai mult decât majorarea TVA“, a explicat el.

Inflaţie de 8%

În plus, BNR a revizuit prognoza de inflaţie pentru 2011, de la 2,8% la 3,1%, după ce a majorat estimarea pentru acest an, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a majorării TVA. „Pentru finele acestui an, calculele indică o inflaţie de 7,8% spre 8%, poate undeva chiar peste 8% în acest an, urmând să coboare ulterior. Spre sfârşitul anului 2011, tot ca urmare a efectului de bază, dispar cele trei procente care se adaugă în urma majorării TVA, inflaţia va intra în intervalul de variaţie, în jur de 3%, şi va rămâne în apropierea acestui nivel“, a spus Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă de prezentare a Raportului asupra inflaţiei. El a menţionat că acesta este un scenariu bazat pe parametrii actuali şi în care efectele de runda a doua sunt modeste.
La începutul lunii iulie, guvernatorul BNR a declarat că rata inflaţiei se va plasa în jurul valorii de 8% potrivit ultimelor evaluări. Ţinta de inflaţie a BNR pentru acest an este de 3,5% +/- 1%, iar pentru 2011 de 3% +/- 1%.

BNR intervine dacă rata de schimb „se duce unde nu trebuie“

Cursul de schimb nu ar trebui să reacţioneze la orice declaraţie a reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional, ale căror afirmaţii au fost, de altfel, moderate, nu optimiste, a declarat guvernatorul BNR. „Azi s-a apreciat cu 2 bani. Dacă vorbim de ieri şi alaltăieri, nu mi se pare că cursul trebuie să reacţioneze la orice declaraţie a Fondului. Probabil că pieţele sunt reticente, nu toate comentariile au fost pozitive, şi investitorii ştiu că avem încă multe de făcut, iar prezentarea FMI şi CE a fost echilibrată, nu pozitivă“, a spus Isărescu, întrebat de ce leul s-a depreciat după anunţul FMI privind îndeplinirea criteriilor de la finele lunii iunie.
El a adăugat că BNR va descuraja orice mişcare dacă rata de schimb „se duce unde nu trebuie“.

Finanţele nu mai pot emite noi titluri în valută

MFP nu va putea emite noi titluri de stat în valută pe piaţa internă fără reducerea ratei rezervelor minime obligatorii la pasivele în valută ale băncilor, a mai spus guvernatorul BNR. „Nu prea cred“, a spus Isărescu, întrebat dacă este posibil ca MFP să se împrumute prin emiterea de titluri de stat în valută fără reducerea RMO. El a precizat că MFP „s-a întâlnit cu piaţa o singură dată şi bine“. „Menţinerea rezervelor minime obligatorii a fost decisă pe baza motivaţiei principale că există suficientă lichiditate în piaţă, chiar excendent în lei, şi chiar pe piaţa valutară“, a explicat Isărescu.
Totodată, el a menţionat că reacţia pieţei monetare de a nu avea încredere sau de a spera că va obţine dobânzi mai mari de la buget este „absolut normală“ întrucât ţine cont de evoluţia inflaţiei. „Piaţa monetară (…) face în continuare legătura între rata inflaţiei şi rata la obligaţiunile în lei. Până la urmă, cererea şi oferta se vor întâlni“, a explicat oficialul băncii centrale.
În acelaşi timp, guvernatorul BNR a atras atenţia că o supraalimentare a lichidităţii sistemului bancar va conduce la o presiune masivă asupra băncilor, iar BNR ar putea fi obligată să o absoarbă, eventual prin depozite. „Dacă băncile nu aveau lichiditate în valută, nu cumpărau titluri de stat în valută de trei ori mai mult decât nivelul cerut de Ministerul Finanţelor“, a completat Isărescu.

Disponibilizări şi apoi creşteri salariale

Anunţurile privind creşterea salariilor din sectorul bugetar în 2011 sunt premature, pentru că mai întâi trebuie realizate angajamentele privind ajustarea numărului de angajaţi din sectorul public, a subliniat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Cu cât ajustarea din punct de vedere al numărului de bugetari va fi mai severă, cu atât câmpul de acţiune va fi mai mare. Mai întâi trebuie să se facă lucrurile şi apoi discutăm“, a spus şeful băncii centrale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII