5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia a câştigat primul campionat amator de fotbal în sală

România a câştigat primul campionat amator de fotbal în sală

Selecţionata României a câştigat primul campionat amator de fotbal în sală organizat în provincia valenciană Alicante, informează agerpres.ro, citând site-ul El Periodic.com. La startul campionatului s-au aliniat 16 echipe, în cadrul unei activităţi organizate de departamentul local pentru acţiune socială. Echipa României s-a impus cu scorul de 6-5 în finala cu Spania, iar locul al treilea a fost ocupat de Senegal. Ideea organizării acestui campionat a venit de la participanţii programului 'Muévete'' (Fă mişcare), care se bazează pe ideea sportului ca mijloc de integrare a tinerilor. Anul acesta, în program au fost cuprinşi în total 240 de tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS