11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoanele cu dizabilităţi, verificate de ITM Dolj

Persoanele cu dizabilităţi, verificate de ITM Dolj

Unii dintre beneficiarii ajutorului minim garantat nu sunt singurii care primesc sprijin financiar de la stat pe nedrept. În urma verificărilor efectuate în ultima lună, inspectorii Inspectoratului de Muncă (ITM) Dolj au descoperit nereguli şi la dosarele persoanelor cu dizabilităţi din judeţ. „S-au controlat aproximativ 1.083 de dosare (din cele 14.000 de dosare de handicap existente în Dolj). Colegii noştri de la Inspecţia Socială (care între timp s-au desprins de ITM), împreună cu doamna doctor care a participat la control, au propus reevaluarea a 15 dintre dosare“, a declarat Răducu Mitran, inspector-şef adjunct al ITM Dolj. Acesta a explicat că trei dintre dosarele respective aparţin unor persoane care sunt încadrate ca având „surdo-mutitate congenitală“, dar posedă permise de conducere. Alt motiv pentru care a fost propusă reevaluarea dosarelor este aceea că există neconcordanţe între gradul de încadrare fizică şi documentele depuse la dosar. „Unele nu corespund întrucât oamenii au fost încadraţi într-un anumit grad de handicap acum şapte-opt ani. Între timp, boala s-a putut agrava sau, după caz, ameliora, iar persoana ar putea fi încadrată într-un grad superior sau inferior de handicap“, a explicat Răducu Mitran.

15% dintre dosarele verificate au fost suspendate

La nivel naţional, în cazul indemnizaţiilor pentru handicap, din cauza suspiciunilor de fraudă, din cele peste 40.000 de dosare verificate au fost suspendate circa 6.000 (aproximativ 15%). Pe lângă faptul că au fost anulate dosarele respective, potrivit ministrului muncii, Mihai Şeitan, citat de hotnews.ro, în aceste cazuri, în următoarea perioadă vor fi aplicate şi „sancţiuni juridice şi penale“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS