13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiovenii, alături de Moldova

Craiovenii, alături de Moldova

Aproape 14 tone de îmbrăcăminte şi alimente au pornit ieri din Craiova spre sinistraţii din Moldova. Această misiune li se datorează sutelor de credincioşi craioveni care au răspuns apelului umanitar lansat de Mitropolia Olteniei, de a fi alături de românii aflaţi în pragul deznădejdii, după inundaţiile care au secerat Moldova.

Miercuri după-amiază, în apropierea catedralei din Craiova, zeci de persoane ajutau la încărcarea a două camioane. Baxuri cu apă, ulei, zahăr, orez, fasole, saci cu haine, pături, pilote, lenjerii, obiecte sanitare, de uz casnic, toate au fost depozitate în maşinile care a doua zi urma să ia calea Moldovei. Iniţiativa a fost luată de Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor din Craiova, la îndemnul lansat de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit ale Olteniei, Irineu.
„Asociaţia noastră este una creştină, cu caracter misionar, care a organizat de-a lungul anilor nenumărate acţiuni caritabile“, a spus Adriana Bursuc, preşedinta SONF Craiova. „Una asemănătoare cu aceasta de acum a avut loc acum doi ani, când am colectat şapte tone de ajutoare, pe care le-am transportat la Putna, pentru sinistraţi. De data aceasta, cantitatea va fi dublă, pentru că şi numărul sinistraţilor din Moldova este mai mare – aproape o mie“, a mai spus Adriana Bursuc.

Vestea, purtată prin biserici

Cei care au făcut posibilă misiunea din acest an au fost în primul rând preoţii, care, la rugămintea doamnelor de la SONF Craiova, i-au anunţat pe credincioşi cu privire la această acţiune, la slujbe sau punând afişe la fiecare biserică din oraş. Iar aceştia nu au întârziat să răspundă apelului umanitar.
„Au adus tone de îmbrăcăminte, pe care noi le-am selectat la sânge. E drept că am aruncat containere întregi de haine. Cu toată bunăvoinţa oamenilor, aceştia trebuie să înţeleagă să ofere exact ce şi-ar dori să primească şi ei. Adică obiecte utile, ce pot fi purtate, şi curate. De asemenea, am primit lenjerii, pături, un frigider, o maşină de spălat, un aragaz, o maşină de cusut, dar şi suma de 7.000 de lei, pe care am investit-o în ulei, zahăr, orez, fasole, alimente neperisabile, adică obiecte igienico-sanitare, 17 baxuri de spirt, lighene, găleţi, căni şi pilote. De asemenea, vom duce în Moldova şi suma de o mie de lei, strânsă din colecte, pentru materiale de construcţii“, a enumerat preşedinta Adriana Bursuc.

Oltenii nu au uitat potopul din 2006

Din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele lor, acesta a fost imboldul care i-a ajutat pe organizatorii colectei să se întâlnească zile la rând, de dimineaţa până seara, cu oamenii care au binevoit să ofere din puţinul lor celor loviţi de prăpăd. Şi nu au fost puţini cei care au vrut să participe.
„Se ştie că oltenii sunt un neam caritabil – niciodată nu au refuzat să se implice în acţiuni umanitare. Iar această sensibilitate a crescut vizibil, în urma inundaţiilor de acum patru ani, care au secerat sudul judeţului Dolj“, a menţionat părintele Adrian Stănulică, reprezentant desemnat de Mitropolia Olteniei să se ocupe de campania umanitară. „Iar demersul de acum nu înseamnă că această campanie se încheie aici. Săptămâna viitoare vor pleca din Craiova spre Moldova 25 de tone de cereale, oferite de Mitropolie printr-un parteneriat cu Primăria Poiana Mare“, a mai spus părintele.
La acţiunea de ieri au participat şi 11 deţinuţi de la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova, care au ajutat la depozitarea ajutoarelor, dar şi Jandarmeria Craiova, care a condus ieri transportul în Moldova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII