9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Polivalenta, fără moaşă?
Când va fi gata Sala Polivalentă din Craiova? E o întrebare la care răspunsul se dă din ce în ce mai greu. Autorităţile locale susţin că informaţiile pe care le primesc sunt insuficiente, situaţie în care singurul barometru rămâne concentraţia de muncitori de pe şantierul Polivalentei. „Noi sperăm să nu fie sincope în finanţare pe o perioadă mai lungă, astfel încât sala să fie gata până pe 31 decembrie 2010. Dar se aude că se va desfiinţa Compania Naţională de Investiţii (finanţatorul reconstrucţiei Polivalentei – n.r.)… Sigur că fondurile vor veni până la urmă de la Ministerul Dezvoltării. Acum, urmărim şi noi ce se întâmplă acolo: dacă se lucrează înseamnă că sunt bani, dacă nu se mai lucrează înseamnă că nu sunt bani“, a decretat viceprimarul Mărinică Dincă.
Click News

Autocare pentru donare de sânge

Centrele mobile pentru donare de sânge vor ajunge la jumătatea lunii iulie şi în judeţul Dolj. Este vorba de două autocare echipate special, destinate donării de sânge în mediul rural şi urban, care vor da posibilitatea donatorilor de sânge să evite deplasarea incomodă la Centrul de Transfuzii Sanguine din Craiova. Campania de donare de sânge va fi desfăşurată de Centrul de Transfuzii Sanguine Craiova împreună cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj, SMURD şi Crucea Roşie. Donarea prin centrele mobile va fi voluntară, persoanele care vor dona sânge nu vor primi bonuri valorice sau alte facilităţi acordate în mod obişnuit. Potrivit Ministerului Sănătăţii, au fost achiziţionate patru autocare, în valoare fiecare de aproximativ 900.000 de lei, complet echipate pentru recoltare de sânge. „Fiecare autocar este dotat cu o sală de aşteptare, unde se completează formularele înaintea consultaţiei  medicale, o sală de consultaţii dotată cu un minilaborator unde se testează hemoglobina şi glicemia, o sală cu două posturi pentru donare şi o sală unde cei care au donat pot servi un ceai sau un suc înaintea părăsirii autocarului“, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. Autocarele vor putea fi folosite în locuri publice, dar se vor putea deplasa şi la instituţii sau firme pentru a recolta sânge, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări europene. Până acum, campania de donare de sânge prin centre mobile s-a desfăşurat la Iaşi şi Bucureşti şi s-a dovedit un succes, înregistrându-se opt – nouă de donatori pe oră.
Click News

Foştii angajaţi ai fabricii de mobilă vor banii pe acţiuni

Aproximativ 60 de foşti angajaţi ai fabricii de mobilă Rostramo din Târgu Jiu au protestat în faţa unităţii pentru că nu şi-au primit nici până acum banii care li se cuvin pe acţiuni. Oamenii au mai protestat o dată în urmă cu câteva luni, dar fără a rezolva nimic. „Cât am muncit în această fabrică, ne-au oprit 10% din salariul de mizerie pe care îl aveam. Ne-au spus că sunt bani pentru acţiuni, pentru privatizarea fabricii, şi ne-au spus că îi vom primi înapoi. Păi, acum, ce să mai facem? Sunt banii noştri. Lucram în mediu toxic, erau multe probleme“, a spus una dintre fostele angajate, în prezent pensionată pe caz de boală. În anul 2002, societatea a fost privatizată prin metoda MEBO. Salariaţii au format atunci o asociaţie şi au cumpărat acţiunile vândute de stat, devenind astfel acţionari ai fabricii de mobilă. „Şefii au luat bani buni pe acţiuni, iar noi stăm pe la poarta fabricii. Şi aşa viaţa e grea, ne-ar prinde bine banii ăia. Mie mi s-ar cuveni vreo 3.000 de lei“, a spus o fostă angajată. Foştii salariaţi au început să depună cereri pentru ca asociaţia acţionarilor să fie desfiinţată, pentru ca ei să-şi poată vinde acţiunile la bursă.
Eugen Măruţă

Peste 2.000 de candidaţi la titularizare în Dolj

Peste 2.000 de candidaţi s-au înscris în cele trei centre de examen din judeţul Dolj pentru susţinerea examenului de titularizare. La concursul de titularizare, detaşare sau suplinire sunt scoase 995 de poziţii, norme sau fracţiuni de norme. Concursul va avea loc la nivel naţional pe 14 iulie. Vineri, 25 iunie, a fost ultima zi în care candidaţii şi-au putut depune dosarul pentru susţinerea examenului de titularizare. Concursul pentru ocuparea posturilor didactice vacante în învăţământul preuniversitar este un concurs naţional unic: toţi candidaţii vor susţine concursul pe baza aceloraşi subiecte şi beneficiază de aceleaşi condiţii de desfăşurare a examenului. „Elaborarea variantelor de subiecte pentru probele scrise (din care se alege, prin tragere la sorţi, numărul subiectului probei scrise şi a variantei de rezervă) este realizată de către Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare. Cea mai mare concurenţă în judeţul Dolj este pentru catedrele de învăţători/educatori, iar cele mai puţine dosare depuse sunt la învăţământul vocaţional – artă, muzică instrumentală“, a precizat Alexandrina Maria Năstase, inspector şcolar management educaţional şi evaluare instituţională, asigurarea calităţii la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.
 Ana DĂNESCU

Mitropolia Olteniei a investit la Cărbuneşti

Mitropolia Olteniei intenţionează să investească mai multe milioane de euro pentru construcţia unei fabrici de prelucrare a lemnului şi de mobilă bisericească la Târgu Cărbuneşti. O delegaţie formată din reprezentanţi ai Mitropoliei Olteniei s-a aflat duminică la Cărbuneşti pentru a vedea locaţia în care va fi ridicată fabrica de mobilă. „Ar fi foarte bine ca în oraş să fie realizată această investiţie. Din câte am înţeles de la Mitropolie, valoarea investiţiei este de zece milioane de euro şi vor fi create până la 200 de locuri de muncă. Cei de la Mitropolie au un simţ economic mai ridicat decât cei de la guvern şi ştiu că vor avea succes cu această iniţiativă. Mai există o fabrică similară care exportă mobilă bisericească în toate regiunile din Europa unde sunt biserici ortodoxe. Pentru oraş ar însemna impozite la primărie şi locuri de muncă. Vom sprijini apariţia acestei fabrici“, a spus Mihai Mazilu, edilul din Târgu Cărbuneşti.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII