15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLacul de acumulare de la Orşova a fost golit

Lacul de acumulare de la Orşova a fost golit

Hidrologii au emis până pe 12 iunie o avertizare cod portocaliu pe Dunăre, iar autorităţile judeţelor Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj sunt în alertă 24 de ore din 24 pentru ca fluviul să nu le ia prin surprindere.
Lacul de acumulare de la Orşova a fost golit preventiv, iar în zilele care urmează se aşteaptă ca viitura să îl umple la loc.
„Când debitul apei depăşeşte 11.000 de metri cubi pe secundă, cota lacului trebuie scăzută la 63 de metri. Suntem în situaţia de debit de peste 11.000 de metri cubi pe secundă, iar autorităţile au luat această măsură, de a goli lacul de acumulare. Profităm de faptul că nu mai este apă şi ne punem în aplicare o lucrare de consolidare a zidului, executată cu fonduri europene nerambursabile. De-a lungul timpului, apa a erodat zidul de protecţie şi, de fiecare dată când plouă, apa intră în Orşova. Zidurile sunt vechi de peste 40 de ani“, a declarat primarul municipiului Orşova, Constantin Brăgaru.
Viitura le-a dat de gândit şi proiectanţilor, care se ocupă de faleza oraşului. Aceştia au luat măsura lungirii acesteia cu încă un kilometru şi jumătate şi totodată turnarea altor ziduri de beton care să întărească malurile Dunării. „Trebuie să demolăm vechiul zid, să reabilităm zona, să lungim faleza şi să construim altul nou, ca să protejăm malul Dunării. Se va turna un zid nou de 300 de metri, iar acum mergem pe fundul apei, unde nivelăm pământul,  ca să terminăm lucrarea înainte ca viitura să ne ia prin surprindere“, a spus maistrul Florin Duncea.
Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU