Athénée Palace Hilton a renovat terasa Roberto’s on La Strada, parte din investiţia de 2 mil. euro

Autori


Hotelul Athénée Palace Hilton din Bucureşti a încheiat lucrările de renovare pentru terasa Roberto’s on La Strada şi va începe în iunie lucrările de la parterul hotelului, iar investiţia totală în reamenajarea hotelului, asigurată de compania deţinătoare SC ANA Hotels, se ridică la 2 milioane euro.

Restaurantele Brasserie şi Le Bistrot, recepţia şi Le Collonade vor intra pe rând în renovare în intervale diferite între iunie şi august 2010. Restaurantul Roberto’s este programat şi el pentru reînnoire către sfârşitul lui 2010, potrivit unui comunicat emis luni de unitatea hotelieră.


"(…) Această investiţie va susţine poziţia hotelului ca lider de piaţă între hotelurile de lux din Bucureşti şi totodată va păstra autenticitatea, respectând valoroasa moştenire de aproape 100 de ani", a declarat directorul general al hotelului, Friedrich Niemann.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 7 iunie 2010

Actualitate

» Craiova: Traficanţii de haşiş nu vor în arest
» Craiova: Fără gaze, fără apă
» Zilele Porţilor Deschise, la Universitatea din Craiova
» Prigoana gunoaielor în Dolj
» Craiova: Sf. Gheorghe Catering
» Promoţia 2010 din CN „Carol I“, felicitată pe scena Teatrului Naţional
» Bani de calculatoare pentru 1.394 de elevi doljeni
» Angajatorii nu mai renunţă prea uşor la salariaţi
» Pensiile private, lovite de criză
» Gorj: Au pus în pericol siguranţa transportului feroviar
» S-a deschis târgul
» Olt: Investiţii „pe bară“ la Văleni
» Primăria Târgu Jiu scoate la mezat 200 de locuinţe ANL
» Atenţie, Finanţele în control!
» Gorj: Un copil de 14 ani a murit înecat
» Gorj: Trupul copilului ucis la Rovinari a fost adus acasă
» 25.000 de lei pentru un panou publicitar
» Un secretar de stat în MFP a câştigat circa 36.000 de lei în aprilie
» Expertiză lipsă în dosarul „Manţog“
» Dosarul TVA al lui Samir, din nou pe rol
» Olt: Centru de ergoterapie, la Spitalul Schitu Greci

Local

» Avocată arestată
» Fostă prostituată, martoră la divorţul lui Berlusconi
» Persoană fără adăpost, electrocutată
» Scandalagiul din Valea Roşie a ajuns în arest
» Şoferiţă de 18 ani, moartă în accident
» Cum să-i împace RAADPFL?
» Sărbătoarea pandurilor, la Cerneţi
» Cocoşul de Hurez, la ceas aniversar
» De 30 de ori mai puţine concedii medicale
» Opoziţia are nevoie de 19 voturi pentru a demite guvernul Boc
» Ambulatoriu de 5,6 milioane de lei la Spitalul din Balş

Dolj

» Rata şomajului în Dolj, în scădere

Sport

» Juniorii Ştiinţei, egal la Hagi acasă
» Uite Popa, nu e… Popa!
» Lung, debut de ziua lui
» A învins şi România pe cineva
» Scurte ştiri
» Harrick va selecţiona baschetbaliştii români
» Jo Jo Dan a fost furat
» Oltenii, 13 medalii la Internaţionale
» Voina nu e încântat de tragerea la sorţi
» Stângă rămâne la Energia
» Dumitru şi Căprioriu, pe podium
» Florin Boboc, victorie rapidă

Bani & Afaceri

» Doi pe un recensământ
» Calafat – podul către El Dorado

Magazin

» Scurte ştiri
» Horoscop
» That jazz, o provocare

Top