15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate25.000 de lei pentru un panou publicitar

25.000 de lei pentru un panou publicitar

Într-o perioadă nefastă pentru economia ţării, autorităţile din Mehedinţi sunt dispuse să cheltuiască nici mai mult, nici mai puţin de 25.000 de lei pentru achiziţionarea unui panou publicitar. Cetatea Severinului, piciorul Podului lui Traian, Muzeul Regiunii Porţile de Fier sau Castrul Roman sunt doar câteva dintre obiectivele pe care autorităţile vor să le promoveze. Mehedinţiul va intra în perioada următoare într-un circuit turistic naţional, în urma noilor proiecte propuse de consiliul judeţean.
„Vreau ca tot ceea ce e frumos în Mehedinţi să fie văzut de toată lumea. Avem un judeţ interesant din punct de vedere turistic şi ar fi păcat să nu ne promovăm valorile. În acest proiect vor intra Severinul şi localităţile din judeţ, unde se organizează festivaluri de tradiţie, specifice zonelor respective. De-a lungul anului, în Mehedinţi avem festivaluri interesante, pline de cultură, şi sunt convins că nu sunt multe în ţară. Vrem să facem cunoscute aceste obiective atât pe plan naţional, cât şi internaţional“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Bălu.
Promovarea tradiţiei şi a turismului din judeţ prin intermediul unui panou publicitar cu imagini video, audio şi fotografii ar fi o premieră, iar CJ a aprobat o cofinanţare de 25.000 de lei în acest sens.
Primele festivaluri tradiţionale din judeţ care îşi vor găsi locul pe panoul publicitar vor fi Festivalul Liliacului din comuna Ponoarele, cel al smochinilor din Şviniţa şi „Oale şi sarmale“, din comuna Şişeşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS