11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-au revăzut după 55 de ani de la absolvire

S-au revăzut după 55 de ani de la absolvire

26 de bătrâni au răspuns prezent la strigarea catalogului, după 55 de ani de la terminarea liceului.  

Au trecut 55 de ani de când au absolvit liceul. S-au întâlnit pentru a mai striga încă o dată catalogul, a-şi povesti necazurile şi bucuriile şi a-şi promite o nouă reîntâlnire peste cinci ani. Au fost promoţia 1955 din Şcoala Medie Tehnică de Mecanizarea Agriculturii, din Craiova, în prezent Colegiul Naţional de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi“. Amintiri, emoţii, lacrimi de fericire, dar şi tristeţe au fost doar câteva dintre stările prin care au trecut cei 24 de foşti absolvenţi, majoritatea dintre ei fiind astăzi bunici. „Au fost printre primii «brâncuşieni», absolvenţi ai instituţiei noastre. Este o fericire pentru noi să le fim alături, să îi avem ca modele de viaţă! Avem şi o veste îmbucurătoare pentru aceşti oameni: instituţia noastră de învăţământ a devenit în urmă cu o lună Şcoală Europeană. În curtea acestei şcoli va fi construit un campus european, iar la Făcăi, unde există un teren – proprietate a colegiului nostru – va fi construită o tabără a campusului. Înţeleg ataşamentul acestor oameni pentru instituţia în care au învăţat, pentru că şi eu de la vârsta de 16 ani sunt legat sufleteşte de şcoală“, a spus Ion Iriza, director adjunct, coordonator de proiecte şi programe europene în Colegiul Naţional de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi“.

Catalogul, strigat după 55 de ani

Aşezaţi în bănci în sala de festivităţi a şcolii, veniţi chiar şi de la 300 km distanţă pentru a-şi revedea colegii, timp de câteva ore au retrăit anii tinereţii, oferind o adevărată lecţie de viaţă pentru mulţi. Au strigat catalogul, unde pe rând au răspuns cei prezenţi. S-au întristat însă, pentru că, din nefericire, de la an la an numărul lor scade, mulţi dintre ei fiind răpuşi de boală sau bătrâneţe. „Am terminat şcoala în 1955. Am avut probleme în momentul în care am vrut să mă angajez, deoarece tata avea un atelier de mobilă… Am primit însă un post de tehnician auto. Am făcut şcoala de şoferi şi am muncit ca şofer. Nu este o ruşine să munceşti, este chiar o onoare, indiferent de domeniul pe care îl alegi! Am doi băieţi cu care mă mândresc şi trei nepoţi. Din nefericire însă, primim pensii ruşinoase, am fost şi vom fi o generaţie de sacrificiu“, a povestit Constantin Nedea.

S-au cunoscut la şcoală, au stat în aceeaşi bancă şi împart greutăţile şi bucuriile de peste 55 de ani…

Dumitru Băluţă şi Constanţa Popescu (Băluţă), doi dintre absolvenţii promoţiei 1955, au avut însă emoţii de două ori mai mari. Pe lângă sărbătorirea a 55 de ani de la absolvire, de acest liceu îi leagă şi povestea lor de dragoste. S-au cunoscut în liceu, au stat chiar în aceeaşi bancă, s-au căsătorit şi trăiesc împreună de peste o jumătate de secol.
Şi Ion Nicolae se consideră împăcat cu viaţa: „Greutăţi sau necazuri, am trecut peste toate. Cea mai mare mândrie a vieţii mele este fiica mea, economist. Peste cinci ani, sper să ne întâlnim sănătoşi şi împliniţi, convinşi că nu am trăit degeaba. Indiferent de probleme, în viaţă nu trebuie să clachezi…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII