21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMicrofonul lui Gheorghe Marinescu, tăiat în şedinţă

Microfonul lui Gheorghe Marinescu, tăiat în şedinţă

Prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, i-a avertizat pe directorii de deconcentrate colegi de breaslă să fie atenţi la valul de greve ce se anunţă în perioada următoare şi să vegheze la respectarea normelor în vigoare pentru că „nu există forme intermediare de greve, adică funcţionarii să stea la birouri, dar să nu muncească“. Declaraţia a fost făcută în cadrul şedinţei colegiului prefectural, organizată vineri. „Nu ne putem opune protestelor, dar acestea trebuie să fie în limitele legii“, a spus Eugen Georgescu. Şedinţa a fost marcată şi de un incident amuzant, al cărui protagonist a fost Gheorghe Marinescu, directorul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor. Acesta a fost atât de insistent în încercarea de a lua cuvântul pentru a spune, în mare, acelaşi lucru ca şi Georgescu, încât prefectul, pentru a-l opri, i-a tăiat microfonul. „Deja m-a luat teama că domnul prefect o să îmi taie iarăşi microfonul“, a spus Marinescu în finalul şedinţei, la punctul „diverse – interpelări“, când i s-a permis să vorbească. „Vreau să mă refer la grevă şi mi se pare că sindicatul Forţa Legii, domnul Ringo Dămureanu, face un abuz. Atunci când a fost greva pe esplanada teatrului, eu aveam de raportat o situaţie, iar funcţionarii au ajuns mai târziu. M-am trezit apoi la ora 4.00, la ştirile la o televiziune naţională, că la grevă era afişat un banner cu Protecţia Consumatorilor, care nu a lăsat funcţionarii să meargă la protest“, a reuşit până la urmă să îşi spună nemulţumirea directorul PDL al Protecţiei Consumatorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII