12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoştaşii, iuţi de picior

Poştaşii, iuţi de picior

Pe o ploaie mocănească, aşa cum nu de puţine ori li se întâmplă în exerciţiul funcţiunii, 30 de poştaşi olteni şi-au măsurat rezistenţa în marşul anual, organizat de data aceasta la Călimăneşti, în Vâlcea.

Sâmbătă, 22 mai, puţin trecut de 11.00. Zeci de persoane se agită la intrarea în parcul de lângă Schitul Ostrov, din Călimăneşti. Cei mai mulţi – uşor de identificat după vestele albe, inscripţionate Gazeta de Sud – sunt concurenţii. Poştaşi care şi-au dedicat ani din viaţă aducând comori nepreţuite, scrisori, ilustrate, pensii, ziare. Ceilalţi sunt fie organizatori, fie susţinători. Şi unii, şi alţii frământă nerăbdători stropii de ploaie cu praful de pe jos: dintr-o clipă-ntr-alta se va da startul Marşului Poştaşilor. Concurs anual, organizat mai întâi pe judeţ, apoi pe regiune, pe ţară şi, în cele din urmă, pe toată zona balcanică, unde, dacă avem noroc, ne calificăm şi noi. Astăzi, însă, sâmbătă, cum ziceam, suntem la Călimăneşti, în judeţul Vâlcea. Aici are loc etapa regională a Marşului Poştaşilor – regiunea Oltenia.

Iute de picior, sărac de buzunar

Emoţiile sunt mari. 30 de factori poştali aşteaptă cu sufletul la gură startul. Aşa cum e firesc pentru orice manifestare cu ştaif, e musai să aibă loc şi o deschidere oficială. Ia cuvântul întâi directorul de la Direcţia de Poştă Vâlcea, Gheorghe Radu, apoi Matei Brătianu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii din România. Câteva minute, concurenţii uită de ce au venit. Se gândesc la drepturile pe care şi le vor pierde dacă nu se vor alătura mişcărilor sindicale de pe 31 mai, îşi calculează următoarea ciopârţire a salariilor, şi aşa firave ca vai de ele, numără în minte câte guri au de hrănit, câţi kilometri parcurg zilnic şi cât de însemnat este fiecare post din branşa lor, dar a cărui importanţă s-a uitat undeva, pe drumul dintre FMI şi guvern. Câteva minute, concurenţii simt gustul sărat al răzvrătirii, pe care Matei Brătianu îl întreţine cu discursul său înfocat. Dar numai pentru câteva minute. Deschiderea oficială se încheie, iar poştaşii revin cu picioarele pe pământ: concursul trebuie să înceapă. Premiile sunt la o distanţă de numai cinci minute, reale, palpabile, nu doar promise. Şi au de gând să se bată pentru ele.

Cursă dificilă pentru femei

Zece-cincisprezece kilometri pe zi, parcurşi pe jos sau cu bicicleta, şi cărând în spate geanta de vreo 15 kilograme. Ger de crapă pietrele sau caniculă ameţitoare, ploaie sau vânt, acestea sunt condiţiile pe care, de voie, de nevoie, poştaşii le îndură pentru un ban cinstit. Concursul de acum îi va desemna pe cei mai rezistenţi, cei mai iuţi de picior factori poştali din toată Oltenia. Cei care, indiferent cât de tare pripeşte soarele sau cât de crâncen le-a intrat gerul în ghete, ajung negreşit cu povara în spate la uşa ta.
Se aliniază la start întâi femeile. 15 la număr, din toate cele cinci judeţe – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. La semnul arbitrului, pornesc în pas de marş pe aleile Ostrovului. 3.000 de metri, fără oprire, nu e puţin lucru. Drumul e accidentat, când şi când ploaia măruntă le încetineşte mersul. Câteva renunţă. Sunt mai tinere, mai neexperimentate. O fac cu părere de rău şi rămân pe margine să-şi susţină colegele. Un accident. Elena Mihaela Deciu, factor poştal în Craiova, cu o vechime de 12 ani în meserie şi 11 participări la Marşul Poştaşilor – pe plan local câştigătoare de zece ori a locului întâi -, cade pe terenul periculos şi necunoscut. O piatră îi străpunge adânc genunchiul, iar zgârieturile de pe faţă sângerează. Nu abandonează însă. Se ridică şi, strângând din dinţi, continuă traseul. Poştăriţele trec în cele din urmă de linia de sosire. Îmbujorate, abia suflând, dar fericite că au ajuns la capăt. Se felicită între ele, camaradereşte, şi se răsfiră pe bănci, la odihnă. Urmează bărbaţii.

Final de concurs la poarta mănăstirii

Tot 15, mulţi cu experienţă bogată în concursuri. Au de parcurs 7.000 de metri. Deloc uşor, mai ales că ploaia răpăia nemiloasă. Ceva mai grupaţi, mai bine organizaţi, mai tehnici, poştaşii înghit fiecare metru cu calm. Paşii sunt egali, susţinuţi, trupurile încordate, feţele crispate de efort. Nu se gândesc că au un concurs. Ci că, la capătul cursei, scrisoarea va ajunge la timp în mâinile tremurând de nerăbdare ale destinatarului. Încă o sută de metri. Distanţa se topeşte sub tălpile bătătorite. Vestele inscripţionate de sponsor se lipesc umede de muşchii întinşi la maximum. Un abandon. Două. Şi linia de sosire.
Până la premiere, să aducem o mulţumire lui Dumnezeu. Măicuţele schitului îi primesc pe concurenţi şi organizatori deopotrivă cu colivă, chec, cafea caldă şi suc rece. Porţile mănăstirii rămân deschise, iar credincioşii îi calcă pragul, şoptind o rugăciune. Pentru concursul care a avut loc, pentru ziua de 31, pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Chipurile se înseninează, ploaia se potoleşte. Iar alaiul Poştei Române se mută la motelul Cozia din Căciulata, acolo unde are loc festivitatea de premiere.

Premii generoase precum sponsorul

În mijlocul ospăţului oferit poştaşilor orchestra tace. Se anunţă învingătorii: la femei – locul întâi, Ana Maria Udrea, factor poştal în Râmnicu Vâlcea, câştigătoare şi anul trecut atât la faza regională, cât şi la cea naţională, şi clasată pe primele locuri la Balcaniadă; locul al doilea, Liliana Osman, factor poştal în Târgu Jiu; locul al treilea, Alina Măruţă, tot din Târgu Jiu; de asemenea, se decernează premii speciale: pentru cea mai vârstnică participantă – Aurora Socol, de la Oficiul Poştal Filiaşi; pentru cea mai tânără concurentă – Georgiana Ştefan, din Balş; pentru cea mai tehnică poştăriţă – Maria Cristescu, de la Râmnicu Vâlcea; şi un premiu de consolare, oferit de sponsorul competiţiei, Gazeta de Sud, pentru Elena Mihaela Deciu, factor poştal în Craiova.
La secţiunea bărbaţi, premiile se anunţă cu aceeaşi pompă: locul întâi, Claudiu Costescu, poştaş în Horezu, de asemenea participant la astfel de competiţii de vreo zece ani şi de patru ani prezent la Balcaniadă; locul al doilea, Ion Moraga, factor poştal în Bumbeşti Jiu; locul al treilea, Robert Schuller, poştaş în Slatina. Nu lipsesc nici premiile speciale: cel mai vârstnic concurent a fost desemnat Silviu Corin Dumitrescu, din Craiova, cel mai tânăr – Florin Silviu Dumitrescu, poştaş tot în Craiova, şi cel mai tehnic participant la marş, Georgică Vârvorea, de asemenea, din Craiova.  
Aşa cum îi stă bine oricărui concurs, se fac cunoscute şi premiile: pentru locurile întâi câte un LCD şi o cupă, oferite de Gazeta de Sud, prin mâna lui Silviu Broncea, director de difuzare; suma de 110 lei şi o diplomă din partea sindicatului Poştei; aplauze şi felicitări din partea publicului. Pentru locurile doi, sponsorul GdS a oferit câte o bicicletă, un telefon mobil şi o cupă, iar sindicatul – suma de 90 de lei şi o diplomă; iar pentru locurile trei, GdS a oferit biciclete şi cupe, de partea financiară, 70 de lei, ocupându-se reprezentanţii sindicali. Premiile de consolare şi speciale au fost onorate de acelaşi sponsor, Gazeta de Sud.

Urmează Balcaniada!

Concursul s-a sfârşit sâmbătă cu zâmbete de bucurie pentru unii, cu lacrimi amare pentru alţii. Dar premiul de care s-au bucurat cel mai mult participanţii a fost petrecerea organizată în cinstea lor. Mai mult sau mai puţin premianţi, poştaşii Olteniei s-au bucurat sâmbătă de un festin zdravăn în Călimăneşti, stropit din belşug cu apă sfinţită de la Mănăstirea Cozia, pe care au vizitat-o cu toţii, în grupuri sau pe rând, până la căderea nopţii. Iar norocoşii câştigători, cei şase ocupanţi ai primelor trei locuri, s-au întors acasă decişi să se pregătească intens, zi de zi, bătând la uşa noastră cu geanta în spate, pentru etapa naţională a concursului Marşul Poştaşilor. Şi, poate, printre participanţii la Balcaniadă se vor număra şi olteni ambiţioşi.

Au mai participat 

Sponsorul competiţiei regionale Marşul Poştaşilor a fost Gazeta de Sud. La manifestare au mai participat ca invitaţi: Victor Şimon – director în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română, Lazăr Ion – de asemenea, director, Camelia Bâtea – director CNPR, Viorica Grigore – director CNPR, Romeo Bologa – director CNPR. Invitat special a fost directorul poştei din Cladovo, Serbia.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII