9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConfruntări violente în Grecia, între poliţie şi protestatari

Confruntări violente în Grecia, între poliţie şi protestatari

Aproximativ 25.000 de persoane au manifestat ieri la prânz în centrul Atenei şi 14.000 la Salonic, în cadrul grevei generale organizate de centralele sindicale greceşti împotriva măsurilor de austeritate luate de guvern, potrivit poliţiei.
Trei persoane, două femei şi un bărbat, au murit ieri în urma unui incendiu declanşat la sucursala unei bănci din centrul Atenei, atacată cu cocteiluri Molotov în cursul grevei generale şi al manifestaţiilor, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.
Potrivit poliţiei, în bancă se aflau aproximativ 20 de persoane, în curs de evacuare. Incendiul a fost stins de circa 20 de pompieri, a precizat sursa citată.
Focul a cuprins etajul al doilea al clădirii unde se află sucursala bancară, a declarat un jurnalist al AFP, care a precizat că este vorba despre banca Marfin.
De asemenea, două clădiri administrative, o agenţie a fiscului şi una a prefecturii din Atena, au fost incendiate cu cocteiluri Molotov, au anunţat poliţia şi pompierii.
Poliţia a recurs la gaze lacrimogene în confruntările cu tinerii protestatari la Atena şi Salonic.
La Atena, un grup de tineri a încercat să forţeze un cordon al forţelor de poliţie în faţa parlamentului.
La Salonic, mai mulţi tineri au aruncat cu pietre asupra unor magazine, fapt care a determinat poliţia să riposteze cu gaze lacrimogene.
Grecia a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru un pachet de finanţare în valoare de mai multe miliarde de euro, însă acesta va necesita sacrificii majore din partea populaţiei, a declarat duminică premierul George Papandreou, citat de Reuters.
„Am construit mecanismul de sprijin din nimic. Acum câteva zile am cerut activarea mecanismului. Este un pachet de sprijin fără precedent pentru un sacrificiu fără precedent din partea poporului elen“, a spus Papandreou.
Dacă populaţia nu este pregătită să facă sacrificii, ţara va intra în faliment, a avertizat premierul.
„Aceste măsuri de austeritate ne vor oferi timp pentru a face schimbări importante“, a adăugat el.
Grecia este prima ţară din zona euro salvată de statele membre ale Uniunii Monetare, măsură descurajată de tratatele care stau la baza UE, însă considerată necesară pentru salvarea monedei euro.
Guvernul de la Atena, UE şi FMI speră ca acordul să tempereze criza care a afectat pieţele financiare din întreaga lume şi ameninţă cu extinderea la alte state din zona euro, precum Portugalia sau Spania.
Economiştii consideră că, dacă statele din zona euro nu vor reuşi să calmeze temerile pieţelor financiare, ar putea ajunge să suporte costuri de aproximativ 500 de miliarde de euro pentru salvarea din criză a mai multor ţări.
Agenţiile de rating au revizuit în scădere calificativele Portugaliei şi Spaniei, state care ar putea deveni noi ţinte pentru speculaţiile financiare în cazul în care nu-şi rezolvă problemele legate de deficitele bugetare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII