16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraficanţi cu voia Tribunalului Dolj

Traficanţi cu voia Tribunalului Dolj

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au comunicat ieri că au destructurat un grup infracţional organizat din Dolj, specializat în traficul de persoane pe relaţia România – Grecia. În perioada mai – septembrie 2009, membrii grupării au racolat mai multe victime prin postarea pe internet sau prin difuzarea la un post de televiziune local a unor anunţuri de angajare la cules de fructe, în localitatea Ira, provincia Argos – Grecia. Victimelor li se promiteau un loc de muncă bine plătit, cu sume cuprinse între 25-30 de euro pe zi, condiţii de muncă şi cazare avantajoase şi asigurarea transportului până în Grecia. Odată ajunşi în Grecia, muncitorilor li se luau actele şi erau constrânşi să lucreze 10-12 ore pe zi, fără mâncare sau apă. În plus, victimele erau constant ameninţate de traficanţi cu violenţe fizice, pentru a nu părăsi ferma. Până în prezent, au fost identificate 20 de părţi vătămate, însă se estimează că numărul acestora este mult mai mare. Ieri, anchetatorii bucureşteni, cu sprijinul BCCO Craiova, au efectuat cinci percheziţii domiciliare în Dolj şi au ridicat şapte persoane, care au fost duse la sediu pentru audieri. Trei dintre cei ridicaţi ieri, Florea Măceşanu, Marius Măceşanu şi Marioara Măceşanu, au fost trimişi în judecată la începutul anului 2008, de procurorii DIICOT Craiova, tot pentru trafic de persoane. În februarie 2008, procuroriii au cerut arestarea preventivă a celor trei, însă Tribunalul Dolj nu a emis mandate pe numele lor, ci a dispus obligarea de a nu părăsi ţara. În iulie 2008, aceştia au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, iar în februarie, anul acesta, au fost condamnaţi de Tribunalul Dolj la câte trei ani de închisoare, însă cu suspendare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII