6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGolful Cerna, invadat de peturi

Golful Cerna, invadat de peturi

În urma ploilor care au căzut la începutul săptămânii, mii de peturi, resturi menajere şi chiar bucăţi din lemn au ajuns în Golful Cerna. Pentru a dispersa gunoaiele şi peturile, autorităţile locale au apelat la pompierii de la ISU „Drobeta“. „La faţa lo­cului s-a deplasat o echipă a SGA Mehedinţi. În urma verifi­cărilor, s-a constatat existenţa deşeurilor (peturi şi resturi vegetale), acestea fiind dispersate pe o distanţă de aproximativ 200 de metri. Fenomenul este staţionar în zona podului ru­tier. Echipa va lua măsurile necesare pentru curăţarea zonei“, a declarat Cătălin Cioroianu, căpitan în cadrul ISU „Drobeta“. Oamenii sunt revoltaţi şi dau vina pe cei din localităţile din Caraş-Severin, de acolo de unde de fiecare dată când plouă râul Cerna aduce tot ce aceştia aruncă în apă. Autorităţile judeţene din Mehedinţi s-au plâns celor din Caraş, însă această situaţie a apărut prin 2004, iar de atunci nimeni nu a făcut nimic. Sportivii la caiac-canoe din Orşova sunt nevoiţi să îşi desfăşoare antrenamentele printre gunoaie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII