Deputaţii au adoptat ordonanţa de Guvern privind ajutoarele de stat pentru producătorii agricoli

Autori


Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 263 de voturi "pentru" şi trei abţineri, o ordonanţă a Guvernului care reglementează acordarea ajutoarelor de stat pentru producătorii agricoli, începând cu anul 2010.

Ministrul Agriculturii, Mihai Dumitru, a declarat, în plen, că ordonanţa crează cadrul general pentru transpunerea formelor de ajutor de stat pentru agricultori permise la nivelul UE, având în vedere că, din 2010, UE nu mai permite acordarea de subvenţii de stat.


"Pe acest cadru general, Ministerul Agriculturii elaborează forme de ajutor de stat conforme pe care le adoptă în Guvern şi de aceea nu am putut face un calcul exact al costurilor fiananciare ale acestei ordonanţe. Pot spune că pe formele de ajutor de stat pe care Ministerul Agriculturii le-a pregătit până în prezent – o OUG pentru reducerea accizei la motorină la nivelul minim permis de către directiva 96/2003, precum şi două forme de ajutor de stat pentru bunăstarea animalelor în domeniul porcinelor şi păsărilor – am făcut o evaluare şi suma totală se ridică la 500 milioane de euro în acest an, adică 2 miliarde de lei", a spus ministrul Agriculturii.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 13 aprilie 2010

Actualitate

» Bucureşti: Poliţistul Doljean Surugiu rămâne în arest
» Olt: Tentativă de sinucidere la pomana prietenei care şi-a pus capăt zilelor
» Vecinul nostru, gunoiul!
» Bursele americane deschid în scădere
» Înmatriculările de maşini noi au crescut în martie cu 51% faţă de februarie
» A încercat să să mituiască doi poliţişti
» Mecanismul de ajutoare oferit Greciei ar putea fi aplicat şi în alte situaţii de urgenţă
» Craiova: Ucis pe trecerea de pietoni
» Recursul lui Voicu împotriva respingerii cererii de eliberare se judecă mâine
» CSM anunţă o nouă evaluare a posturilor vacante din sistem, în vederea redistribuirii
» Fitch a revizuit în scădere ratingurile Bancpost şi Banca Românească, de la “BBB-” la “BB+”
» Mehedinţi: Contabil bătut de viceprimarul comunei
» Deputaţii au adoptat ordonanţa de Guvern privind ajutoarele de stat pentru producătorii agricoli
» Piaţa autohtonă de televizoare va creşte anul acesta cu 5-10%, până la 495.000 de unităţi
» Cătălin Voicu: Un singur om mă vrea arestat
» Baschet: Un american de 71 de ani ar putea prelua naţionala masculină a României
» Clienţii RCA ai Uniqa primesc mesaje SMS de avertizare privind fenomene meteo extreme
» Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut uşor în februarie
» Mihnea Şerbănescu, DTZ: Sunt garanţii imobiliare care astăzi valorează zero
» Şeful Aviaţiei Militare spune că modernizarea avioanelor F-16 vechi se va face fără licitaţie
» Giurgiu, Sălaj şi Botoşani, ultimele în topul vânzărilor auto
» Craiova: Dosare penale pentru port ilegal de armă albă
» Craiova: Reţinut pentru tâlhărie
» Grecia a vândut titluri de stat de 1,56 miliarde euro
» Afacerile Aeroportului Băneasa au crescut în 2009 cu circa 34%, la 91,1 milioane lei
» Cursul de referinţă urcă la 4,1425 lei/euro
» Guvernul amână cu şapte luni recensământul populaţiei
» Străinii de la BVB au înregistrat pentru a patra lună la rând un sold pozitiv, de 54 mil. lei
» AIE a revizuit în urcare estimarea privind cererea mondială de petrol din 2010
» Piraeus Bank intră pe piaţa de factoring
» Videanu: Terminalele de GNL cu Azerbaijan şi Georgia vor fi realizate înaintea Nabucco
» Gorj: Cercetat pentru ultraj
» Părinţi însoţiţi de copiii lor cu autism au venit la Senat pentru susţinerea unei legi în domeniu
» Valoarea pieţei de software farmaceutic va stagna la 4,5 mil. euro
» Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au protestat în faţa Prefecturii
» Încă o zi de audienţe pentru şomerii din Râmnicu Vâlcea
» Pescarul înecat în râul Olt a fost găsit
» Indicele BET al Bursei pierde 0,40% în debutul şedinţei
» BMW a rămas regele mașinilor de lux
» Noua faţă a Aeroportului Craiova, în plină „chirurgie“
» Investițiile străine n-au trecut granița
» Telefoane noi de la Microsoft
» Băsescu: Din criză economică ieşi “mai sănătos sau în metastaze”
» Rompetrol mai pune 4 bani pe litrul de benzină

Gorj

» Scurte ştiri

Bani & Afaceri

» Trei furnizori Ford deschid fabrici la Craiova

Magazin

» Vegetarieni pentru o zi
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Acvacultura salvează omenirea

Top