8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoar BNR hotărăște dacă o bancă este în faliment

Doar BNR hotărăște dacă o bancă este în faliment

Iniţierea procedurii falimentului unei instituţii de credit va fi supusă aprobării prealabile de către Banca Naţională a României (BNR), care va putea respinge solicitarea băncii respective dacă apreciază că aceasta nu se află în stare de insolvenţă, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

Modificările legislative sunt prevăzute şi în memorandum-ul tehnic la acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

În cazul în care BNR va aprecia că o instituţie de credit nu se află în stare de insolvenţă, poate decide instituirea administrării speciale, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru instituirea acestei proceduri. Hotărârea BNR de aprobare sau respingere a solicitării va trebui motivată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU