11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCriză de martori în dosarul poliţistului

Criză de martori în dosarul poliţistului

Dintre persoanele care au văzut cum s-a produs accidentul mortal săvârşit de agentul Surugiu, doar două au acceptat să depună mărturie.

Ancheta continuă în dosarul de ucidere din culpă întocmit pe numele agentului Stelian Surugiu, ajutorul de şef de post de la Piscu Vechi.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus efectuarea unei expertize criminalistice, care să stabilească cu precizie modalitatea producerii accidentului mortal de luni seară, urmând să lămurească anumite aspecte încă neclare. Unul dintre acestea ţine de traiectoria pe care o avea bicicleta condusă de victimă, întrucât au apărut voci după accident care susţin că, de fapt, Victoria Mitran ar fi virat stânga brusc, fără să se asigure, iar şoferul poliţist n-ar mai fi putut să evite impactul. Altă expertiză urmează să stabilească starea tehnică a maşinii şi, mai ales, dacă sistemele de frânare şi de direcţie ale autoturismului Volkswagen Golf Variant pe care îl conducea agentul erau funcţionale, pentru a elimina o eventuală susţinere a conducătorului auto de genul „Nu mi-au ţinut frânele“ sau „S-a blocat direcţia“. Nu în ultimul rând, procurorii aşteaptă şi rezultatul alcoolemiei reale a poliţistului, în condiţiile în care, la testarea cu etilotestul, agentul Surugiu prezentase o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Alcoolemia, cheia arestării

Alcoolemia ar fi „cheia“ unei eventuale arestări a poliţistului, ştiut fiind că, în cazul accidentelor mortale, instanţele româneşti dau pedepse cu executare conducătorului auto doar dacă acesta era băut în momentul în care a săvârşit accidentul. Tocmai de această acuzaţie, însă, poliţistul va putea scăpa cel mai uşor. Nu cu ajutorul „castraveţilor muraţi“ pe care susţinea că i-ar fi mâncat, ci printr-un simplu calcul retroactiv al alcoolemiei, efectuat de Institutul de Medicină Legală Craiova, care ar putea stabili că, de fapt, agentul nu era tocmai băut la ora accidentului.
În cazul accidentului de luni, de la Poiana Mare, s-a început urmărirea penală faţă de şofer şi pentru părăsirea locului accidentului. Agentul Surugiu ar putea scăpa lesne şi de acest cap de acuzare, susţinând că, de fapt, n-a oprit pentru că i-a fost teamă, dar s-a predat imediat organelor de poliţie din cea mai apropiată localitate. I-ar veni în ajutor colegii de breaslă, care deja au dat primele declaraţii că ajutorul de şef de post din Piscu Vechi s-a predat de bunăvoie imediat după accident.

Criză de martori

Ancheta procurorilor întâmpină şi o altă dificultate, care ţine de găsirea martorilor. Mai multe persoane se aflau la locul accidentului, însă, subit, au refuzat una câte una să depună mărturie în faţa anchetatorilor. Au rămas până la urmă doar doi martori, de a căror depoziţie depinde soarta dosarului penal.
Reamintim că, luni seară, în jurul orei 19.00, agentul Stelian Surugiu, de 35 de ani, ajutor de şef de post în comuna doljeană Piscu Vechi, a accidentat-o mortal pe Victoria Mitran, de 51 de ani, angajată a Spitalului de Neuropsihiatrie din Poiana Mare. În timp ce conducea autoturismul personal pe DN 55A, aproape de comuna Poiana Mare, poliţistul a intrat în plin cu maşina în femeia care circula cu bicicleta pe marginea părţii carosabile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII