Acasă Actualitate Obiectivitate „marca Amelia Căprărin“

Obiectivitate „marca Amelia Căprărin“

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj lasă tot mai des senzaţia că favorizează anumiţi jurnalişti. Cam aşa pare să se fi întâmplat şi cu ocazia accidentului produs de un poliţist la Poiana Mare.
Luni seară, în jurul orei 20.00, un redactor al Gazetei de Sud l-a contactat pe purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, solicitându-i un punct de vedere în legătură cu accidentul de la Poiana Mare. Agentul Amelia Căprărin a susţinut că nu ştie prea multe despre acest caz, dar că, după ce va ajunge la faţa locului, îl va contacta pe jurnalistul GdS, pentru a-i oferi amănuntele solicitate. Poliţista a susţinut chiar că, în momentul în care va oferi detalii despre acest caz, doreşte să le spună „la toată lumea“, nu doar unora dintre ziarişti.
Nici măcar ea, care este imaginea poliţiei doljene, nu s-a ţinut însă de cuvânt. Selecţia celor care au primit informaţiile a fost făcută după criterii pe care nu le înţelegem. Cât despre obiectivitatea şi profesionalismul acesteia, îi lăsăm pe şefii ei să le aprecieze.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version