Se ascute lupta pentru putere în PD-L Gorj

Autori


Preşedintele interimar al PD-L Gorj, deputatul Cosmin Popescu, şi-a dat demisia din funcţie şi aşteaptă ca Biroul Permanent Naţional să numească o persoană din afara Gorjului în fruntea partidului, pentru a linişti taberele celor care şi-au anunţat candidatura la şefia filialei judeţene. Ionel Manţog trage sforile să îşi pună omul şef la PD-L Gorj.

Pedeliştii gorjeni vor şef interimar din afara judeţului pentru a scăpa de luptele pentru putere din sânul organizaţiei, după ce preşedintele interimar al PD-L Gorj, Cosmin Popescu, şi-a dat demisia. Deputatul a confirmat că la începutul acestei săptămâni şi-a depus demisia la Secretariatul Biroului Permanent Naţional din Bucureşti şi că aşteaptă ca aceasta să fie aprobată. Luni urmează să fie desemnată altă persoană care să se ocupe de PD-L Gorj până la organizarea alegerilor. Cosmin Popescu a declarat că a renunţat la şefia partidului, în fruntea căruia a fost numit în iulie 2008, întrucât şi-a îndeplinit sarcinile pe care le-a avut în ceea ce priveşte organizarea alegerilor parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale: „Eu am demisia depusă şi aştept să se ia o decizie. Cel mai potrivit ar fi ca Biroul Permanent Naţional, care se întruneşte luni într-o şedinţă, să desemneze o persoană din afara judeţului la conducerea PD-L Gorj. Trebuie să fie cineva din afara competiţiei pentru alegerile din toamnă, în urma cărora va fi ales noul preşedinte al organizaţiei judeţene. Încă nu m-am hotărât dacă voi candida“, a declarat Cosmin Popescu.

Coleg de fapte penale cu Manţog

Deputatul Cosmin Popescu a fost condamnat recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru favorizarea infractorului, şi un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru fals intelectual. Fostul preşedinte interimar al PD-L Gorj a făcut însă recurs la sentinţa de condamnare. Dosarul în care a fost pronunţată condamnarea parlamentarului are legătură cu fostul preşedinte al PD-L Gorj, Ionel Manţog, şi cu vila de strămutat de lux pe care acesta o deţine în cartierul Primăverii din Târgu Jiu. Pentru a-l ajuta pe Ionel Manţog să scape de un dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, Cosmin Popescu, în calitate de secretar de stat în Ministerul Economiei, s-a implicat în falsificarea unui raport de control ce viza modul în care fosta Companie Naţională a Lignitului Oltenia a ridicat pentru familia Manţog vila din Târgu Jiu. În ceea ce îl priveşte pe Manţog, politicianul gorjean a fost forţat de liderii de la centru să renunţe la şefia organizaţiei judeţene, la puţin timp după ce a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul vilei de strămutat de lux. Susţinut de Radu Berceanu şi Adriean Videanu (cel care răspunde la nivel naţional de organizaţia de la Gorj), Ionel Manţog a reuşit în 2008 să îl instaleze preşedinte interimar la filiala locală pe Cosmin Popescu, căruia i-a fost reînnoit mandatul de două ori.

Hoară nu ar spune nu  


De menţionat că de câteva luni PD-L Gorj a intrat în febra alegerilor. Ionel Manţog ar dori ca alt favorit de-al său, respectiv Marcel Hoară, să devină noul preşedinte al PD-L Gorj. Marcel Hoară este în prezent angajat al Ministerului Economiei, mai exact, preşedinte al Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale. De asemenea, Hoară este preşedinte al Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic de la Rovinari şi în 2009 a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, consilier personal al ministrului economiei, Adriean Videanu, cel care coordonează filiala PD-L Gorj. „Le mulţumesc colegilor din partid dacă mă propun pentru funcţia de preşedinte. În primul rând este vorba de un interimat până la alegerile de anul acesta. Eu cred că cineva de la Gorj va fi nominalizat, dar nu are importanţă, pentru că este vorba de un interimat. Eu fac parte din echipa PD-L Gorj“, a declarat Hoară, care locuieşte mai mult în Bucureşti. În cursa pentru şefia Organizaţiei Judeţene a PD-L a intrat însă şi senatorul-sindicalist Ion Ruşeţ, susţinut de sindicatele din minerit şi energie, unul dintre criticii lui Ionel Manţog.

Manţog vorbeşte despre răfuielile de la alegeri

Liderul PD-L Gorj, Ionel Manţog, susţine acelaşi punct de vedere ca şi Cosmin Popescu în ceea ce priveşte interimatul pentru funcţia de preşedinte. Manţog este de părere că o persoană din afara judeţului ar mai linişti „apele“ înainte de alegeri: „Domnul Cosmin Popescu este tată de familie, deputat şi ştie ce face. E un gest de normalitate. El şi-a încheiat misiunea la partid… Urmează alegerile interne şi se vor naşte multe pasiuni şi chiar răfuieli. Iar stilul lui Cosmin, blândeţea lui l-au făcut să nu-şi dorească să gestioneze o astfel de situaţie de hărmălaie, inevitabilă la alegerile interne… Personal, cred că pentru perioada de interimat ar fi mai potrivit unul care e cât mai departe de disputele din partid“, a declarat cel care va conduce de facto PD-L Gorj şi după alegerile din toamnă. Liderilor de la centru le vine greu să se despartă de Ionel Manţog, în ciuda dosarelor penale pe care gorjeanul le are, acesta fiind considerat un veritabil trezorier al PD-L.



Comenteaza acum

Alte stiri

14 mai 2019

CSM ar putea funcţiona cu personal prin transfer de la primărie

Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, consideră că la Clubul Sportiv Municipal se poate funcţiona într-o primă fază şi cu funcţionari din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Potrivit lui Aurel Popescu, iniţial s-a discutat despre transferul unor ...

Sumarul ediției de joi, 18 martie 2010

Actualitate

» Asfalt sub asediu
» Start la concursul naţional „Craiova-Piano“
» Raportul CE: Ritmul reformei a scăzut în România
» Milioane de euro pentru zonele pescăreşti
» Afacere cu băieţii deştepţi de la CE Craiova
» Panouri solare pentru Sala Sporturilor şi nouă şcoli
» Nouă ani de concedii medicale în 2009
» Se ascute lupta pentru putere în PD-L Gorj
» Doljenii, datori vânduţi băncilor
» Covrigăria cu bucluc
» Gorj: Hoţ imobilizat de poliţişti
» Craiova: Mircea Geoană se întâlneşte cu conducerea Ford
» Gorj: Peste 1.000 de rable au fost casate într-o lună
» 160.000 de elevii români, la competiţia internaţională de matematică

Local

» Subcomisar cercetat pentru că nu a suflat în fiolă
» La furat de motorină
» Prins la cinci ani după ce a înjunghiat un bărbat
» Alarmă falsă cu bombă pe Aeroportul Timişoara

Dolj

» Corupţie fără corupţi
» Poliţia a scos o căţea la licitaţie

Sport

» Pandurii sunt în pericol, vine Cîrţu să-i salveze
» Răducu a părăsit Ştiinţa
» Hora retrogradării
» Scurte ştiri
» Poloiştii nu merg la turneul final
» Oltenii s-au impus la All Star Game
» Oltchim s-a distrat cu Brăila
» Cupa Liceelor şi-a aflat câştigătorii
» Şapte medalii la Mondiale pentru karatiştii craioveni
» Real Madrid vrea să îl transfere pe Cole
» Zidane are încredere în naţionala Franţei
» România are trei stadioane la standardele UEFA
» Meciuri tari în Europa League
» ŢSKA Moscova a dat lovitura
» Mourinho, rege pe „Stamford Bridge“

Bani & Afaceri

» Deputaţii au aprobat garanţia pentru Ford
» Corul Liceului „Henri Coandă“ va susţine un turneu în Italia
» Selecţia pentru UE, simplificată
» Studenţii craioveni vor învăţa să facă afaceri
» Mii de elevi doljeni sunt certaţi cu şcoala
» Bani mai mulţi pentru angajaţii plătiţi cu ora
» Activitatea în construcţii, în cădere liberă
» Cariera în slujba copilului i-a împlinit viaţa

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!

Opinii

» Culoarea banilor… publici

Top