8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePanouri solare pentru Sala Sporturilor şi nouă şcoli

Panouri solare pentru Sala Sporturilor şi nouă şcoli

Mai multe instituţii de învăţământ din Târgu Jiu şi Sala Sporturilor din municipiu vor beneficia în câteva luni de panouri solare. În programul finanţat din Fondul de Mediu (80%) şi Consiliul Local (20%) au intrat nouă şcoli din municipiu şi Sala Polivalentă. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 3,2 milioane de lei, iar termenul de montare a panourilor şi de realizare a instalaţiilor este de trei luni: „Au început lucrările la Colegiul Naţional «Tudor Vladimirescu» şi la Sala Sporturilor, unde se ştie că se consumă foarte multă apă caldă. În luna iulie, cele două unităţi vor putea să pună în funcţiune panourile solare. Aceasta este prima etapă a montării de panouri solare, iar în etapa a doua, care va debuta în mai, vom demara lucrările la restul unităţilor de învăţământ incluse în program, majoritatea colegii şi grupuri şcolare, dar şi trei grădiniţe. Ne-am orientat către şcolile care au cantine şi cămine şi unde se consumă multă apă caldă. După ce vor trece pe energie solară, cheltuielile cu utilităţile se vor reduce cu 50 până la 70%. Vara vor putea funcţiona chiar 100% cu energie solară. Alt avantaj important este cel al reducerii noxelor. Se va trece de la arderea gazelor şi a altor combustibili la o energie ecologică“, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din Primăria Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS