12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePe ei de ce nu-i vrem?

Pe ei de ce nu-i vrem?

Campanie naţională de promovare a adopţiei

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj organizează, în perioada 1 – 8 martie 2010, Zilele Adopţiei, în cadrul campaniei naţionale de promovare a adopţiei. Acţiunea are ca scop creşterea numărului adopţiilor şi a gradului de informare a populaţiei cu privire la această procedură, la particularităţile şi importanţa fiecărei etape.

Există câteva categorii de copii pe care nu-i doreşte nimeni. Şi astfel ei vor fi condamnaţi la o viaţă întreagă de aşteptare.

În prezent, în judeţul Dolj, sunt 43 de copii adoptabili: opt copii încadraţi în grad de handicap, 14 copii cu nevoi speciale, 21 de copii clinic sănătoşi.
Dintre cei 21 de copii clinic sănătoşi, trei au vârsta până în doi ani: un copil este de etnie romă, doi se află în proces de relaţionare cu două familii atestate şi aflate pe lista de aşteptare; cinci copii au vârste cuprinse între doi şi cinci ani: patru copii de etnie romă, dintre care pentru un copil există cerere de încuviinţare în vederea adopţiei, iar trei copii sunt potriviţi teoretic cu familii din alte judeţe din ţară, însă până în prezent DGASPC Dolj nu a primit confirmare/infirmare dacă acestea doresc/nu doresc să treacă la etapa de potrivire practică cu copilul.

Eşecurile romilor

Tot dintre cei 21 de copii sănătoşi adoptabili din Dolj, şase au vârste cuprinse între cinci şi şapte ani: patru copii de etnie romă, dintre care un copil potrivit teoretic cu o familie din alt judeţ, însă DGASPC Dolj nu a primit un răspuns precis până acum; pentru alţi trei copii de etnie romă potrivirea teoretică a eşuat deoarece familiile nu au dorit să treacă la etapa de potrivire practică; potrivirea altor doi copii a eşuat.
Cinci copii au vârsta cuprinsă între şapte şi zece ani. Trei dintre aceştia sunt de etnie romă, iar pentru doi dintre ei au eşuat potrivirile, pentru cel de-al treilea neprimindu-se un răspuns încă dacă intră în etapa de potrivire practică. Alţi doi copii din părinţi necunoscuţi au fost potriviţi teoretic, dar nu se ştie dacă vor trece la următoarea etapă.

„Nu vrem copil de etnie“

Statistic, şansele unui copil de etnie romă de a fi adoptat sunt mult mai reduse decât ale unui copil român. Aceasta deoarece foarte multe familii potenţial adoptive au prejudecăţi referitoare la etnia romă. Ei se tem de părerea celor din jur, dar şi că fiul sau fiica lor ar putea moşteni trăsături de caracter care, cred ei, se regăsesc numai în cazul etnicilor romi.
Lipsa adopţiilor copiilor romi de către familiile atestate pentru adopţie se datorează şi lipsei solicitărilor din partea familiilor de etnie romă, nu exclusiv rasismului manifestat de către etnicii români.

Dar cu nevoi speciale?!

Dacă pentru copiii de etnie romă există şanse de adopţie, în ceea ce priveşte sănătatea copilului, toţi viitorii părinţi adoptivi cer, fără excepţie, un copil clinic sănătos. În aceste condiţii, copiii cu nevoi speciale n-au nici o şansă să-şi găsească familii. În cel mai bun caz, ei ajung să fie crescuţi şi îngrijiţi de asistenţii maternali sau să fie adoptaţi de către aceştia.

Fraţii riscă să fie despărţiţi

Este nevoie şi de părinţi care doresc şi sunt apţi să adopte fraţi. Cel mai mare beneficiu al acestei adopţii este, desigur, al fraţilor înşişi. Foarte des, un frate sau o soră reprezintă singura „familie“ reală pe care un potenţial copil adoptat o are. Studiile realizate indică beneficii în a păstra fraţii adoptaţi împreună şi au demonstrat efecte negative în ceea ce priveşte despărţirea acestora prin adopţia lor de către familii diferite. Numai în circumstanţe extreme un frate ar trebui adoptat, iar celălalt nu.
Există însă beneficii şi pentru familia adoptivă. Doi sau mai mulţi copii înseamnă mai multă dragoste ce se va revărsa asupra familiei. De asemenea, copilul nu va avea sentimente negative faţă de familia adoptivă care l-a îndepărtat de familia naturală.

Toleranţa, singura lor şansă

În prezent, în Dolj există două perechi de fraţi adoptabili, cu vârste de peste cinci ani: o pereche de fraţi a parcurs procesul de potrivire practică, familia solicitând încredinţarea în vederea adopţiei; cealaltă pereche de fraţi este potrivită teoretic în alt judeţ, urmând a primi răspuns dacă familia doreşte să treacă la etapa de potrivire practică.
Responsabili pentru discriminarea acestor copii suntem cu toţii. Societatea, în întregul ei, trebuie să îi accepte şi să-i protejeze pe aceşti copii.
Oamenii trebuie să devină toleranţi şi să respecte dreptul acestor copii de a dobândi o familie prin adopţie. Este poate singura şansă pe care o au pentru a duce o viaţă normală.

Informaţii suplimentare

Cei interesaţi se pot adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, cu sediul în Craiova, str. Nicolae Titulescu nr. 22, Serviciul Adopţii – camera nr. 35, dar pot apela şi Telefonul Copilului (983) pentru obţinerea informaţiilor necesare.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII