15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Tranşee de cartier

După Brestei şi Catargiu, cele două cartiere din Craiova răvăşite în ultimii ani din pricina lucrărilor de canalizare şi alimentare cu apă, altă zonă a Băniei va intra din 2010 în focul şantierelor. Pentru craiovenii din cartierul Bariera Vâlcii, care au fost „pregătiţi“ anul trecut cu câteva manşonări de conducte şi contorizări, greul începe abia în această lună. Compania de Apă „Oltenia“ SA anunţă că în martie va demara lucrările de racordare şi contorizare a consumatorilor. Potrivit directorului general al furnizorului de apă, Doru Buruiană, vor fi instalate circa 10.000 de contoare. „Am semnat contractul cu firma care va face aceste lucrări, iar în această lună va începe şi execuţia lor“, a spus Buruiană. Tot în acest an, în Bariera Vâlcii trebuie făcute peste 4.000 de racorduri la sistemul de canalizare extins sau reabilitat. În paralel, autorităţile lucrează la alt proiect, care vizează de această dată extinderea reţelei de canalizare menajeră cu 43.517 m. „Sperăm ca în maximum două luni să fie semnat contractul de finanţare fiindcă este vorba de fonduri europene. Urmează licitaţia şi apoi execuţia, care probabil că va dura câţiva ani, dat fiind volumul investiţiei“, a arătat directorul Doru Buruiană. În proiect sunt cuprinse extinderea reţelelor de canalizare menajeră pe 101 străzi şi alei şi construirea a patru staţii de pompare, pe străzile Grădinari, Jieni, Alunului şi Ramuri. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII