17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrestei, zona lacustră a Craiovei

Brestei, zona lacustră a Craiovei

Străzi pline de bălţi, curţi inundate şi locuitori disperaţi, care în fiecare an trăiesc sub ameninţarea apelor rezultate în urma topirii zăpezii. Acesta este tabloul din cartierul craiovean Brestei.

Peste o sută de locuinţe din cartierul Brestei sunt inundate, întrucât în zonă nu există canalizare. Străzi precum Fermierului, aleile IV, V, VI şi VII Brestei sunt sub ape. Craiovenii de aici sunt pentru autorităţi simpli plătitori de taxe şi impozite, care nu merită un sistem de canalizare.
Oamenii cară apa din gospodării cu găleţile şi o golesc în stradă. Alţii folosesc pompele. „De două zile nu mai contenesc cu căratul apei. Pe stradă intri până la genunchi în bălţi. Şi încă nu s-a topit toată zăpada. În fiecare an trecem prin asta. Stăm şi ne rugăm la primărie să vină să tragă apa care bălteşte în jurul nostru. Ce să faci cu o vidanjă? Pe o parte o scoţi, pe alta vine înapoi“, a spus Constantin Dinu, care locuieşte pe strada Fermierului, la numărul 305.
Alte zeci de persoane sunt în aceeaşi situaţie. „E de groază! În casă, mi-am ridicat paturile pe cărămizi, ca să nu ajungă apa la ele. În fiecare an ni se întâmplă asta. I-am rugat pe cei de la Apă să o scoată cu vidanja, ca să nu intre în casă. Dar în câteva ore vine la loc. Toată casa este plină de igrasie din cauza inundaţiilor“, a spus Vica Ghiţă, localnică pe Aleea IV Brestei.
Oamenii spun că înainte exista pe marginea drumului un canal care prelua apele, dar noile construcţii, ridicate fără autorizaţii, l-au obturat. „Pe aici era un canal pe care se scurgeau apele. Dar şmecherii şi-au ridicat vile, primăria nu zice nimic că nu au autorizaţie, şi noi înotăm în apă an de an“, a spus Ion Giubega, localnic.

Specialiştii apelor

Atitudinea autorităţilor sau a instituţiilor responsabile să intervină în asemenea situaţii lasă de dorit. Cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj trăgeau ieri apa cu motopompele şi îi dădeau drumul pe stradă, de unde „se revarsă“ în curţile localnicilor. Şi asta, la indicaţiile „specialiştilor de la Apă“. „ISU acţionează în zonă cu o motopompă remorcabilă, iar de mâine (astăzi-n.r.) vom mai aduce una. Apa este scoasă din această mlaştină şi transportată la 700 de metri distanţă, într-un canal. Nu este de competenţa noastră, dar intervenim acolo unde cetăţenii ne solicită. Noi am acţionat conform indicaţiilor date de cei de la Apă. Am înţeles că locuitorii care au imobile în această zonă au solicitat“, a precizat căpitan Florin Cocoşilă, reprezentantul ISU Dolj.
Compania de Apă „Oltenia“ îşi plimbă vidanjele tot prin zonă. Ici-colo mai încarcă o maşină cu apă din curtea vreunui craiovean. Dacă nu au canalizare! Directorul Doru Buruiană susţine că echipajele companiei acţionează numai pe componenta de canalizare, iar cele 11 vidanje pe care le deţine nu fac faţă în întreg oraşul. „Ce să fac mai mult?“, întreabă acesta.
În acest timp, cei de la primărie fac incursiuni în teritoriu, aşa, să vadă dacă trag „ăştia“ apa. Cel puţin asta face Marius Barcan, şef Serviciu Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Craiova.
„Terenurile pe care au fost construite locuinţele pe strada Fermierului şi Aleea IV Brestei sunt proprietate personală, câştigate prin instanţă sau punere în posesie. Tot în această zonă există un canal deschis pentru colectarea apelor pluviale, care nu figurează în evidenţele Primăriei Craiova ca şi canal. Unele locuinţe au fost ridicate fără autorizaţie de construcţie în perioada anilor 1990-1995. În baza Legii nr. 50/1991, art. 31, contravenţia se prescrie în termen de doi ani, inspectorii de specialitate fiind în imposibilitatea de a-i mai sancţiona pe cei care au construit fără autorizaţie pe terenul proprietate personală“, a declarat Carmen Licu, purtător de cuvânt al primăriei.
Pentru inspectorii de specialitate şi mai ales pentru cei de la Inspectoratul în Construcţii menţionăm că şi în prezent se construieşte pe aceste străzi şi tot fără autorizaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII