11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Case în flăcări pe Ştefan cel Mare

Craiova: Case în flăcări pe Ştefan cel Mare

Un incendiu puternic a izbucnit în jurul orei 17.00, la acoperişul comun a patru case de pe strada Ştefan cel Mare din Craiova, şi numai intervenţia pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la alte trei imobile invecinate.  
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Dolj au precizat că pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la imobilul cu numărul 80 de pe strada Ştefan cel Mare din Craiova. La faţa locului au ajuns trei autospeciale şi 14 subofiţeri, care au constatat că incendiul se manifesta cu violenţă la acoperişul comun a patru imobile, existând pericolul de extindere la alte trei case alăturate. În urma intervenţiei rapide incendiul a fost localizat în limitele găsite, adică la acoperişul de pe cele patru imobile. La faţa locului s-a deplasat şi o echipă de la Distrigaz, care a întrerupt furnizarea cu gaze în imobilele cuprinse de flăcări şi mai multe echipaje de poliţie care au întrerupt circulaţia rutieră pe strada Ştefan cel Mare. Potrivit ofiţerilor ISU Dolj, în urma incendiului au ars aproximativ 150 de metri pătraţi din acoperişul celor patru imobile şi, din fericire, nici o persoană nu a fost rănită. Până la transmiterii acestei ştiri  pompierii doljeni nu reuşiseră să stabilească cauza izbucnirii flăcărilor şi nici să lichideze întreg incendiul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII