15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞedinţă cu scântei la votarea bugetului Gorjului

Şedinţă cu scântei la votarea bugetului Gorjului

Şedinţa Consiliului Judeţean Gorj în care a fost dezbătut şi votat bugetul judeţului a fost marcată de dispute între social-democraţi, acuzaţi că şi-au favorizat primarii, şi democrat-liberali şi liberali, care fie au votat împotrivă, fie s-au abţinut.

Dezbaterile pe marginea bugetului judeţului Gorj au născut vii dispute în şedinţa de vineri a consiliului judeţean. În ciuda faptului că au primit interdicţie să facă alianţă cu PD-L, nu toţi consilierii liberali s-au conformat, o parte dintre aceştia criticând modul în care au fost repartizate fondurile către primării sau chiar s-au abţinut de la vot. Consiliul judeţean a avut de împărţit către cele 70 de primării aproximativ 22 de milioane de lei, reprezentând 20% din sume şi cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală. Reprezentanţii CJ Gorj au avut în vedere ca principal criteriu de alocare a fondurilor proiectele de infrastructură care necesită cofinanţare locală pentru anul 2010. Din acest motiv s-a ajuns în situaţia ca anumite primării să primească doar 10% din cât au solicitat. Pedeliştii şi liberalii au făcut observaţia că primăriile vitregite nu erau cele conduse de primari ai PSD.

Aviz negativ de la Comisia Juridică condusă de Manţog

Proiectul de buget care a generat scandal a fost supus dezbaterilor fără a avea aviz favorabil din partea Comisiei Juridice, al cărei preşedinte este Ionel Manţog, liderul PD-L Gorj. Consilierul judeţean PD-L, Gheorghe Grivei, a fost primul care a avut o intervenţie critică asupra modului în care au fost împărţiţi banii, spunând că nu s-a ţinut cont de populaţia comunelor la care au ajuns fondurile. De asemenea, Grivei a menţionat că primăriile nu trebuia să înceapă proiecte dacă nu aveau surse de finanţare: „Repartizarea fondurilor după aceste proiecte nu poate fi singurul criteriu. Primarii nu trebuia să înceapă aceste proiecte dacă nu aveau sursele de finanţare asigurate. Eu ştiu că atunci când închei un contract trebuie să ai şi bani. Aş vrea să se observe totuşi că sunt localităţi favorizate în ultimii ani şi au fost repartizate sumele în funcţie de culoarea carnetului de partid şi a rezultatelor obţinute în alegerile prezidenţiale: Baia de Fier, Băleşti, Bustuchin, Plopşoru, Padeş, Ţânţăreni şi sunt primării care nu au primit 75% din banii solicitaţi. La Arcani, PNG a primit doar 17% din cât a cerut, la Bâlteni, PD-L, cu 22% mai puţin, Ciuperceni, PNL, 30% din solicitări, Licurici, PNL, cu 15% mai puţin, Mătăsari, PSD cu 10% mai puţin, iar la Roşia de Amaradia – 30%. Sunt localităţi cu probleme sociale grave şi au fost vitregite la împărţirea banilor. Celelalte localităţi sunt favorizate, că vin cu votul la PSD“, i-a reproşat Gheorghe Grivei pesedistului Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean Gorj.

Manţog îl întreabă pe Călinoiu de cei şapte ani de acasă  

Ionel Manţog l-a „suspectat“ în cadrul şedinţei pe Ion Călinoiu de lipsa celor şapte ani de acasă, după ce pesedistul a afirmat că Gheorghe Grivei a exprimat o declaraţie politică nereuşită. „Cred că e problema cu primii ani de viaţă la Ion Călinoiu. Vă rog să comparaţi aceste trei localităţi tratate diferit: Băleşti, Tismana şi Bâlteni şi o să ajungeţi la concluzia că nu există criterii obiective, ci politice, şi mai sunt şi altele, dar nu e poliţia aici. Am criticat strategia judeţului, dar nu a fost respectată la repartizarea bugetului. Noi, cei de la PD-L, suntem în minoritate în consiliul judeţean şi aş vrea să ni se audă vocea. Opţiunea PD-L este alta decât a PSD pentru acest judeţ“, a afirmat Ionel Manţog. Ion Călinoiu a solicitat intervenţia poliţiei, dacă au existat încălcări ale legii la repartizarea bugetului: „La Băleşti sunt două proiecte de anvergură. Dacă la Tismana şi Bâlteni nu sunt? Sunt localităţi care au proiecte în execuţie. Sunteţi minoritari pentru că aţi încercat să faceţi o alianţă, care, din fericire, nu există. Dacă s-a făcut încălcarea legii în vreun fel, poliţia să îşi facă datoria“, a declarat şeful Consiliului Judeţean Gorj.

Fugaru spune că atacă proiectul în contencios

În cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu voturile consilierilor PSD, la care s-au adăugat două voturi de la PNL: cele ale lui Radu Angheloiu, şi Gheorghe Orzan. Pedeliştii au votat împotrivă, iar restul liberalilor şi un peremist s-au abţinut. Prezent la şedinţă, Ion Fugaru, preşedintele PRM Gorj şi viceprimar al oraşului Târgu Cărbuneşti, a declarat că va ataca luni în contencios administrativ proiectul prin care au fost repartizate sumele către primăriile din judeţ. „O să aibă luni o surpriză de proporţii pentru că voi ataca proiectul în contencios-administrativ şi voi aduce ca motivare cel puţin zece exemple de primării vitregite la împărţirtea banilor. Nu se poate să se procedeze în acest mod inechitabil. Cei care au primesc mai mult, iar cei care sunt săraci şi nu au nici proiecte îi lichidăm de tot, în loc să îi ajutăm“, a spus Ion Fugaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS