21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajaţii Alro vor să intre în grevă japoneză

Angajaţii Alro vor să intre în grevă japoneză

Angajaţii Alro Slatina ar putea intra în grevă japoneză dacă patronatul nu cade de acord cu sindicatele în privinţa creşterilor salariale. Anunţul a fost făcut de Ion Ion, liderul Sindicatului Solidaritatea, din cadrul Alro. Oamenii vor să recurgă la astfel de forme de protest din cauză că patronatul nu este de acord cu creşterile salariate revendicate. De luni, Ion Ion a intrat în greva foamei. „Nu voi renunţa la această formă de protest până când nu vom cădea la pace. Şi alţi muncitori din fabrică au venit la mine şi mi-au spus că vor să intre în greva foamei, însă mult mai mulţi vor să intre în grevă japoneză“, a spus liderul de la Solidaritatea.
Sindicaliştii negociază de aproape două luni noul contract colectiv de muncă pentru 2010. Ei au cerut măriri de salariu cu 25%, însă patronatul nu este dispus să le ofere mai mult de nouă procente.
În cadrul rundei de negocieri de miercuri, sindicaliştii din cadrul Alro au căzut la o înţelegere. „Astăzi (ieri-n.r.), toate sindicatele au reuşit să cadă la o înţelegere asupra procentului de creştere salarială. Acesta este de 14-15%. Însă, directorul general Gheorghe Dobra a părăsit sala de şedinţe înainte de finalizarea discuţiilor“, a spus Ion Ion.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS