8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a răsturnat cu tirul

S-a răsturnat cu tirul

Un cetăţean bulgar a făcut praf şapte maşini pe care le transporta cu un tir, după ce, marţi seară, s-a răsturnat pe DN 56 din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.   
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, marţi seară, în jurul orei 20.30, pe DN 56 Craiova-Calafat, în comuna Perişor, un cetăţean bulgar de 31 de ani, posesorul unui permis de conducere din anul 1995, în timp ce se afla la volanul unui tir care transporta şapte autoturisme, într-o curbă deosebit de periculoasă a derapat şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Poliţiştii doljeni au stabilit că accidentul s-a produs din cauză că şoferul tirului nu a redus viteza de deplasare, mai ales că drumul era umed. Atât tirul, cât şi autoturismele pe care le transporta au fost avariate, iar circulaţia rutieră s-a desfăşurat pe un singur sens, timp de aproximativ 30 de minute, până când a fost adusă o macara pentru îndepărtarea autoturismelor căzute din tir pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.
Serviciul Poliţiei Rutiere Dolj a închis circulaţia, în noaptea de marţi spre miercuri, timp de două ore şi jumătate, pe DE 70 Craiova-Drobeta Turnu Severin, la ieşire din oraşul Filiaşi, pentru ca o macara de mare tonaj să poată interveni şi ridica o remorcă de tir care s-a răsturnat în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în urmă cu trei zile. Drumul a fost închis şi în noaptea de miercuri spre joi, de la ora 1.00. Autovehiculele au fost deviate pe ruta Filiaşi – Ţânţăreni – Argineşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII