Fotbal: Săpunaru riscă trei ani de suspendare pentru că ar fi lovit un om de ordine

Autori


Internaţionalul român al lui FC Porto, Cristian Săpunaru, ar putea fi suspendat trei ani de Liga portugheză după ce la finalul meciului cu Benfica, de duminică, împreună cu coechipierul său Hulk, a bătut un om de ordine, informează NewsIn.

Presa a dezvăluit că imediat după finalul partidei cu Benfica, pierdută de Porto, scor 0-1, Săpunaru şi Hulk au avut un conflict cu un om de ordine de la stadionul Da Luz şi l-au lovit pe acesta. Se pare că incidentul a fost surprins de camerele video ale arenei din Lisabona şi ar constitui o probă concretă pentru suspendarea celor doi.

Conform regulamentului, în cazul în care un oficial sau un jucător loveşte o persoană participantă la competiţia respectivă, acesta riscă o suspendare de la 6 luni la 3 ani, dar şi amendă cuprinsă între 2.500 şi 7.500 de euro. Dacă, persoana agresată prezintă răni grave, atunci, suspendare poate ajunge până la 6 ani şi 25.000 de euro amendă.


Totuşi, în cazul în care se va dovedi că cei doi nu au făcut decât să răspundă la o agresiune, atunci sancţiunea este mult mai mică, de la două la şase meciuri şi o amendă cuprinsă între 1.250 şi 12.500 de euro. Internaţionalul român în vârstă de 25 de ani a mai fost implicat într-un conflict asemănător în urmă cu o lună, atunci când la revenirea naţionalei din Polonia, a bruscat un jurnalist. FRF a decis să-l suspende pe Săpunaru pentru două meciuri şi l-a amendat cu 1.000 de euro.

Click News


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 22 decembrie 2009

Actualitate

» Adio tichete de masă sau de vacanţă
» Informare despre Europa
» Genică Boerică, trimis în judecată pentru vânzări fictive de utilaje
» Craiova: 26 de familii evacuate primesc mâine case noi
» Preşedintele Traian Băsescu, în această seară la emisiunea “Naşul”
» Angajaţii Consiliului Judeţean Gorj iau prime
» Olt: Proiect semnat
» Paula Seling colindă pentru copii
» Gabriel Sandu a primit aviz favorabil de la comisii pentruMinisterul Comunicaţiilor
» Radu Berceanu a primit aviz favorabil pentru Ministerul Transporturilor
» Laszlo Borbely a primit aviz favorabil pentru Ministerul Mediului
» Catherine Ashton a vizitat Pavilionul României la EXPO 2010

Local

» Captivi în nămeţi
» Băsescu şi-a reînnoit jurământul
» Oaspeţi de suflet la restaurantul Galaxy din Craiova
» Crăciunul copilăriei
» Morţi de frig
» Precizare
» Dotare SMURD pentru Mehedinţi
» Imperioase: treptele devenirii
» Dascălii, răsplătiţi de sindicalişti
» Lupta cu timpul şi autismul

Dolj

» Banii alocaţi programului naţional de oncologie nu au fost cheltuiţi în totalitate

Gorj

» Gorjenii sacrifică în mod tradiţional porcii de Crăciun

Sport

» Reduceri unilaterale ale contractelor jucătorilor
» Nicolo Napoli s-a adresat TAS
» Florin Costea, pe mâna lui Mircea Petescu?
» Pandurii vinde scump
» Costică Donose: Ştiinţa nu va mai retrograda!
» Juventus, în cădere liberă
» Andrei Căpuşan, dorit la Energia
» Rusia a câştigat în China
» Dănciulescu vrea în Primera Division
» Stângă a redebutat pe banca naţionalei
» Meci greu pentru baschetbaliştii craioveni

Bani & Afaceri

» Americanii ne dau gratis F-16 aflate în uz dacă le „revitalizează“ tot ei
» Minerii din Oltenia au trei săptămâni de vacanţă
» Doljul, patria firmelor active
» Doar 13 la sută dintre utilizatorii de internet sunt dispuşi să plătească pentru conţinut on line
» Blocajul de la Registrul Comerţului alungă investitorii
» Şomajul, în creştere continuă
» Când ne facem cumpărăturile de Crăciun?

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Sărbători cu aromă de vin fiert
» Audienţe consilieri municipali – ianuarie 2010
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Fereşte-te de radar!
» Parcarea perfectă
» Visul Împăratului (The Myth)

Top