9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTârgu Jiu: Alaiul obiceiurilor de iarnă

Târgu Jiu: Alaiul obiceiurilor de iarnă

Municipiul Târgu Jiu a fost joi gazda a peste 300 de ansambluri de colindători din municipiu şi judeţ. Mai mari sau mai mici, colindătorii s-au perindat, începând cu ora 10.00, prin Piaţa Revoluţiei, sub privirile admirative ale locuitorilor oraşului şi ale autorităţilor. Îmbrăcaţi în costume populare, cu măşti şi trăistuţe, colindători de toate vârstele au fost răsplătiţi cu daruri de către Prefectură şi Consiliul Judeţean. „Încercăm să perpetuăm această tradiţie a obiceiurilor de iarnă. Sunt foarte multe zone din Gorj unde tradiţiile populare sunt păstrate şi perpetuate de la o generaţie la alta. Alaiul colindătorilor va fi organizat an de an şi constatăm că vârsta participanţilor este de la un an la altul mai mică, semn că tradiţiile <<prind>> la cei mai mici. Am avut peste 300 de grupuri de colindători din zone unde tradiţiile sunt foarte bine înrădăcinate, precum Băleşti, Tismana sau Padeş“, a declarat Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Valorilor Tradiţionale Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS