22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Policlinicile de stomatologie, scoase la licitaţie

Craiova: Policlinicile de stomatologie, scoase la licitaţie

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj votează joi, în şedinţă ordinară, un proiect de hotărâre privind licitaţia pentru închirierea cabinetelor medicale din incinta policlinicilor de stomatologie de la Rotonda şi din Brazda lui Novac, reabilitate în acest an. CJ a stabilit preţul minim de pornire a licitaţiei de 10 euro/mp pe lună, iar cabinetele urmează să fie închiriate pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitate de prelungire a contractului, se arată în proiectul de hotărâre. Prin regulamentul de organizare, administratorul celor două policlinici a stabilit că la licitaţie se pot înscrie numai medici de specialitate cu cel puţin cinci ani vechime în muncă şi care fac dovada că au echipamentele tehnice şi dotarea minimă pentru un cabinet. Altă condiţie impusă viitorilor chiriaşi este să asigure serviciul de urgenţă stomatologie, prin rotaţie. În caz contrar ori în cazul în care vor exista două „absenţe nemotivate“ de la serviciul de urgenţă, contractul chiriaşului vinovat se va desfiinţa de drept. Persoanele fizice şi juridice înscrise la licitaţie trebuie să facă dovada că nu au şi nici nu au avut în ultimele şase luni alte spaţii cu destinaţie de cabinete medicale, afirmă CJ Dolj prin proiectul de hotărâre. Amănunte în Gazeta de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS