13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePNL, deschis negocierilor cu PD-L

PNL, deschis negocierilor cu PD-L

Democrat-liberalii, printr-o rezoluţie adoptată în unanimitate în biroul permanent naţional, s-au declarat îndreptăţiţi să solicite postul de premier într-un guvern sprijinit de PD-L, PNL, UDMR, minorităţi şi independenţii din parlament. În şedinţa Delegaţiei Permanente, PNL a decis să negocieze cu toate partidele şi l-a propus pe Crin Antonescu prim-ministru.
PD-L a susţinut că este necesară constituirea unei majorităţi parlamentare în care să intre PD-L, PNL, UDMR, grupul minorităţilor naţionale şi grupul parlamentarilor independenţi. „PD-L are temeiul politic legal şi moral să solicite funcţia de prim-ministru pentru PD-L. Desemnarea primului-ministru aparţine preşedintelui României, dar credem că din acest punct de vedere lucrurile nu mai pot aştepta, deciziile trebuie să fie luate. Aşteptăm forma finală a deciziei Curţii Constituţionale de validare a alegerilor prezidenţiale şi politicienii trebuie să ia o decizie pentru susţinerea guvernului care trebuie să intre imediat în activitate“, se spune în rezoluţia adoptată ieri. Preşedintele PD-L, Emil Boc, a precizat că rezultatele de la alegeri îndreptăţesc partidul să solicite preşedintelui României ca postul de premier să-i revină. „Postul de prim-ministru nu se negociază pentru că PD-L are dreptul politic şi moral să pretindă poziţia de prim-ministru, având în vedere rezultatele de la alegerile parlamentare şi cele de la alegerile prezidenţiale“, a declarat Boc. Întrebat cum comentează faptul că liberalii cer în continuare ca premierul să fie un independent, liderul PD-L a răspuns: „Partenerii de la PNL sunt aşteptaţi, dar nu şi rugaţi. Poziţia noastră este foarte clară: dorim o majoritate consistentă, solidă, de dreapta“. Întrebat dacă ar accepta un nou mandat de prim-ministru în cazul în care Traian Băsescu i-ar cere acest lucru, Boc a răspuns: „N-am discutat astăzi nume pentru că şi noi aşteptăm astăzi validarea alegerilor prezidenţiale. După ce se vor valida alegerile prezidenţiale, vom discuta şi nume“.

Antonescu, propunerea de prim-ministru a libe-ralilor

La finalul şedinţei conducerii lărgite, PNL a decis că va negocia cu toate partidele formarea guvernului, excluzând ferm un guvern în jurul PD-L. Decizia a fost luată în Delegaţia Permanentă a PNL, cu o largă majoritate. Echipa de negociere este formată din: Crin Antonescu, Radu Stroe, Relu Fenechiu, Ludovic Orban şi Varujan Vosganian. În cazul în care funcţia de şef al guvernului va reveni PNL, Crin Antonescu este propunerea liberalilor pentru funcţia de prim-ministru. „PNL îşi afirmă disponibilitatea de a discuta, de a intra într-o coaliţie de guvernare“, a anunţat Crin Antonescu. „Guvernul este expresia voinţei poporului, nu a voinţei preşedintelui“, a completat liderul liberal. Antonescu a mai anunţat că PNL va negocia cu toate partidele, inclusiv cu PD-L, dar respinge ideea că guvernul poate fi construit în jurul PD-L, chiar dacă Traian Băsescu va fi validat preşedinte. „Faptul că Traian Băsescu câştigă mandatul nu înseamnă că PD-L îi revine sarcina să formeze guvernul“, a spus Antonescu. Acesta a anunţat că există doar două posibilităţi în care PNL intră în guvern: cu prim-ministru din partea PNL sau cu un prim-ministru – o personalitate de care să fim convinşi că poate asigura echilibrul politic al României.

Tăriceanu: Nu cred că se poate accepta o formulă cu premier PD-L

La ieşirea de la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că „este prematur să luăm acum decizia de a intra într-o coaliţie sau alta. Trebuie să avem discuţii cu toate partidele“. Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, nu poate fi acceptată o variantă cu un premier PD-L. „Cred că într-o ţară modernă şi democratică trebuie să avem în vedere întotdeauna un concept fundamental, care este acela de echilibrare şi control reciproc al puterilor în stat.  Mă refer la nivel instituţional şi alt concept de împărţire a puterii între factorii de decizie şi între forţele politice reprezentate în parlament. Atâta vreme cât nu există o forţă politică, un singur partid, care să aibă majoritatea absolută şi care să poată pretinde că reprezintă voinţa majoritară, atunci formula politică trebuie să acomodeze toate aceste tendinţe printr-o soluţie elastică şi diplomatică“, a spus Tăriceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII