21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCentrul istoric, reparat la sol

Centrul istoric, reparat la sol

Proiectul pentru revitalizarea centrului istoric al Craiovei nu arată rău şi urmează să fie însuşit de municipalitate, susţin urbaniştii primăriei. Soluţiile tehnice pentru amenajarea esplanadelor, a iluminatului arhitectural, a spaţiilor verzi, pentru reabilitarea reţelelor de utilităţi şi de mobilare urbană respectă cerinţele administraţiei, în această perioadă urmând să-şi dea avizul şi furnizorii de utilităţi.  Planul pentru „punerea în valoare a identităţii locale şi a moştenirii cultural-istorice“, pentru aplicarea căruia primăria cere 20 de milioane de euro nerambursabile prin Programul Operaţional Regional, s-a oprit însă la nivelul pavajului. Adevărata moştenire cultural-istorică din centrul vechi al Băniei, clădirile-monument, nu a fost inclusă în vreun proiect de restaurare.  „Acesta este, într-adevăr, cel mai mare of al nostru. Legea nu ne permite să intervenim pentru restaurarea acestor clădiri, pentru că acum multe sunt proprietate privată. Am discutat de mai multe ori la minister (Dezvoltării – n.r.) cum ar putea fi reparate aceste imobile. Din păcate, fără modificări legislative sau măcar fără o hotărâre de guvern este imposibil“, a spus arhitectul-şef al Craiovei, Mircea Diaconescu.  Până acum, nici una dintre aceste variante nu a fost pusă în practică. Diaconescu susţine că soluţia adoptării unei hotărâri ar fi cea mai la îndemână. „O hotărâre de guvern probabil că ar fi cea mai bună variantă. Şi Bucureştiul a obţinut una, iar noi vom continua demersurile în acelaşi scop, inclusiv la Ministerul Culturii“, a mai spus arhitectul-şef al Craiovei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

43 COMENTARII