Altă duminică, alte alegeri. Poate din cauza frigului mai aprig, poate din pricina vremii mai posomorâte şi a ciorilor croncănind a iarnă, electoratul a fost în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale mai leneş şi zgribulit. De votat, însă, s-a votat.
Nu e o zi tocmai surâzătoare, mi-am zis când am plecat la cutreierat satele şi comunele judeţului, „să prindem pulsul“ alegerilor. Cer plumburiu, vânticel usturător de decembrie, ici-colo o înmormântare sau o pomană. Pe drum, rareori ţipenie de om. Mă gândesc că e devreme, că nu s-a trezit lumea cu noaptea-n cap să voteze. Ş-apoi, mai e şi zi de sărbătoare. Sfântul Nicolae. Până se termină slujba în biserică, până îşi verifică toţi ghetele şi cizmele, până se bucură fiecare de daruri, mai trece vremea. Votul, oricum, se poate da toată ziua. Aşa că nu-i nici o grabă… Cu gândul ăsta plecăm la un reportaj de alegeri, printre stoluri de ciori – mai picotind niţel, mai sorbind o gură de cafea. În cinstea alegerilor.
Şi treaba merge ca unsă
Oprim în Coşoveni. Chiar înaintea Secţiei de votare nr. 359, câţiva bărbaţi cu priviri scormonitoare reazemă pereţii unei cârciumi. Vorbesc la telefon, gesticulează aprins şi topesc ţigările între degete. Nu fac nimic, dar nici nu poţi crede că stau degeaba. Nu le găsim însă nici un cusur, aşa încât ne continuăm drumul. Pe alee, dau să vorbesc cu două femei, mamă şi fiică, presupun. „Bună ziua. Ce mai faceţi, cam frig afară, venirăţi să votaţi?“… Bătrâna sare să răspundă. Cea tânără o smuceşte însă pe loc, punând-o la punct: „N-ai voie să vorbeşti, nu ştii cum ne-am înţeles?“. Pleacă amândouă, tânăra înainte, înfiptă bine în botine, bătrâna mai în urmă, umilă şi speriată de-a binelea.
În uşa secţiei, un bărbat îmi explică, opintindu-se în cuvinte: „Păi, nu sunt de-aci, doamnă, că pe ăi din Coşoveni îi ştiu pe toţi, că am fost secretar la primărie din ‘77 până-n 2000. Ăştia sunt veniţi din alte părţi. De azi-dimineaţă tot apar: ba de la Lăcriţa, ba de la Leu, ba de la Craiova. Şi colo, în intersecţie, stau unii care îi ghidează. Întâi îi sună cineva de la partid pe ăştia şi le zice: «Vedeţi că vin şapte persoane de la Lăcriţa», dau un exemplu. Ăştia îi primesc, le arată unde să meargă şi ce să facă. Şi treaba merge ca unsă!“, povesteşte sumbru fostul secretar, căutând cu ochii muşterii pe care să-i ia la descusut. Lumea însă îşi vede de treabă. Din Coşoveni sau veniţi din alte părţi, plătiţi sau doar simţindu-se importanţi pentru că ţara are nevoie de ei, oamenii vin sau pleacă de la vot. În poartă, trei pirande se vaietă cât le ţine gura: „Daţâ-ne şi nouă ceva, trăiască familia, că ştim că daţ. Hai, că degerăm de azi-dimineaţă. Şi mergem dup-aia să votăm!“.
„Să nu fie tâlhar şi capitalist, amin!“
Şontâc-şontâc, nea Mărin Preduş din Leu urcă anevoie cărarea spre şcoală. Din doi în doi metri, câte un sătean îl opreşte să-l întrebe de sănătate. „Ete, mă duc să votez“, zâmbeşte bătrânul de 72 de ani, cu toţi cei trei dinţi din faţă din fier tocit de ani. „Sunt şi io sâmţât, taică. Mă sculai de la patru, mă bărbierii, pusăi costumul pe mine şi aşteptai să vină vremea. Acu, că mi-a murit soţia şi copiii sunt plecaţi în Spania, am rămas singur între patru pereţi. Şi tot sângur venii acia… E greu, taică, e greu cu bătrâneţea…“, oftează moş Mărin, şi intră în secţie, proptit în baston. La masa comisiei, bătrânul îşi scoate respectuos căciula. Predă buletinul, semnează în tabel, acolo unde i se arată cu degetul. Cu foaia de hârtie ţinută strâns între degete, intră apoi în cabina cu perdea albastră. Şi iese în mai puţin de cinci secunde, fericit. „Uite că votai!“, flutură nea Mărin buletinul de vot şi-l introduce în urnă. „Nu mai ştiu io cu cine, c-am uitat, taică, de bătrâneţe, da’ întotdeauna am votat. C-a ieşit sau nu, io am votat. Ca ş-acum. Cine-o fi de mâine, să-i dea Dumnezeu sănătate, ca să facă bine. Să nu fie tâlhar şi capitalist, amin!“.
Pentru nepoţi şi pentru tineret
Într-una dintre secţiile de votare de la Sadova, lumea se înghesuie încă de azi-dimineaţă. Care cum îşi termină treburile vine să pună ştampila cum crede de cuviinţă. Stelica Tabin tocmai se-ntoarse de la biserică. „Fu slujbă de Sân’ Nicolae. Şi se-mpărţî colivă, colaci, peşte, mere… Pe urmă venii la vot, că aşa e bine, ne-a spus şi părintele. Votai, ce să fac, da’ nu spun cu cine, e secret! Da’ votai să fie bine, să mai ieşim şi noi din sărăcie… Acum mă duc acasă, să dau la copii ce luai de pomană, că suntem mulţi: io cu omu’ meu, băiatu’ cu nora şi doi nepoţi. Mai scutim şi noi o zi mâncarea“.
De sub perdeluţa albastră dinăuntru, o sadoveancă îşi îndrumă soacra spre urna de carton. „E nevăzătoare“, explică Angelica Dunăreanu, ajutând-o pe femeie să îndoaie buletinul de vot şi să-l strecoare în urnă. „Ma-ma-maică, nu văd ioioio bbbine, da’ am vrut să vovovotez!“, leagă cu greutate bătrâna cuvintele. Ochii goi însă îi zâmbesc. „Io nnnu ştiu dadadacă mai aaaapuc ceva, dadada’ votez pentru nenenepoţi. Şi pentru ttttineretu’ ăăăsta…“.
„Să nu zică unii că nu sunt român!“
Nu apucăm să intrăm în Amărăşti. Pe câmpul zdrenţuit de decembrie şi pustiu, un cioban îşi paşte oile printre gunoaie. „Fusăi primul la secţie, domniţă. La 7.30 pusăi ştampila, să ies cu oile la câmp!“. Ca un stăpân incontestabil al naturii, înconjurat de mioarele moţate în frunte cu roşu, bărbatul mătăhălos ar putea părea străin de lucrurile lumeşti, cum ar fi alegerile prezidenţiale. M-am înşelat, însă. Nici pe el nu îl ocolesc grijile, freamătele, nevoile, cu toată singurătatea în care îşi petrece, rând pe rând, zilele. „Ehei, nene, nu ştiu pe cine mai alege poporul ăsta, că văd că nimic din ce-a ales nu a fost bun. Da’ poate de data asta o fi altfel… Să-mi dea şi mie subvenţia la animale, să-mi iau şi eu înapoi pământul de la tata, pentru care mă lupt de 15 ani… Eeeh, noi gândim şi ne pătimim, ei nu fac nimic…“. Şi, cât e nea Lică Oprea, ciobanul din Amărăştii de Jos, de mare, odată începe să plângă cu barba înfiptă în bâta de lemn. La picioarele lui, Irina, căţeluşa credincioasă, schelălăie a jale. „Zice unii că am trăit bine. Să-mi spună şi mie când, cum? Nu fac legiuri bune, te calcă în picioare, nu au respect, ruşine. Da’ io votai. Să nu zică unii că nu sunt român!“.
