21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNiciodată să nu spui niciodată...

Niciodată să nu spui niciodată…

Traian Băsescu a declarat vineri că nu a existat om de afaceri cu care să nu se fi întâlnit în mandatul său, precizând că în timp ce unii au ales să rămână în relaţia firească preşedinte-comunitate de afaceri, alţii, ca Dinu Patriciu sau Sorin Ovidiu Vântu, s-au supărat şi i-au devenit duşmani.

„Sunt declaraţii contradictorii ale domnului Vântu. Dacă vă uitaţi în declaraţia dânsului din martie anul acesta spune că nu s-a întâlnit niciodată cu mine. Acum, realitatea este că nu a existat om de afaceri cu care eu să nu mă întâlnesc în mandatul meu. Unii au rămas în relaţia firească preşedinte – comunitate de afaceri, alţii s-au supărat. Vântu este printre cei care s-au supărat. Dar, şi aici vreau să vă spun că m-am întâlnit şi cu Voiculescu…“, a declarat vineri preşedintele la Kiss FM, întrebat dacă s-a întâlnit în 2004 cu Sorin Ovidiu Vântu într-o noapte, în Tâncăbeşti, într-o parcare.
Întrebat dacă şi cu Dan Voiculescu s-a întâlnit tot într-o parcare, Băsescu a respins acest gen de afirmaţii, catalogându-le copilării. „Nu, astea sunt copilării. M-am întâlnit şi cu Voiculescu, şi cu Patriciu şi e de notorietate întâlnirea. M-am întâlnit şi cu Becali“, a spus Băsescu.
Acesta a subliniat că a te întâlni cu oameni de afaceri nu reprezintă o problemă, ci cum rămâne fiecare după o astfel de întâlnire. „A te întâlni cu oameni de afaceri nu este o problemă. Problema este cum rămâne fiecare după această întâlnire. Şi eu trebuie să spun cu oarecare regret că, după întâlnirile cu Patriciu, relaţia noastră a devenit foarte proastă. Mi l-am făcut duşman. După întâlnirile cu sau întâlnirea cu Vântu, relaţia noastră e alterată. Mi l-am făcut duşman (…) După întâlnirea cu Voiculescu- nu mai vorbim. Deci, depinde ce vrea fiecare de la o astfel de întâlnire“, a spus Băsescu.
Întrebat de ce Dan Voiculescu îl urăşte, Băsescu a răspuns că sunt mai mulţi oameni de afaceri care simt la fel. „Mă urăsc şi alţii. Şi au transferat, din păcate, ura lor către o parte din populaţie. Eu nu pot să tratez oamenii de afaceri care au probleme mai mari sau mai mici personale, de genul dosare, nu pot să-i tratez decât prin prisma legii. Unii dintre ei înţeleg că, dacă te întâlneşti, se fac aranjamente personale. Vă rog să mă credeţi că sunt oameni de afaceri pe care i-am ajutat, care erau nedreptăţiţi“, a spus preşedintele. Întrebat de unul dintre moderatori dacă unul dintre oamenii ajutaţi de preşedinte a fost Puiu Popoviciu, Băsescu a răspuns că nu, „niciodată“.
Băsescu şi-a exprimat îndoiala în faţa ipotezei că Sorin Ovidiu Vântu ar fi întors armele împotriva lui Mircea Geoană, ipoteză avansată de moderator şi bazată pe faptul că pozele cu Geoană şi Vântu de la reşedinţa omului de afaceri au apărut într-o publicaţie care aparţine chiar omului de afaceri, iar apoi Vântu a spus că preşedintele PSD a venit la el ca să se relaxeze. „Am îndoieli serioase. Punctele noastre de vedere sunt ireductibile în foarte multe zone şi eu ştiu cum gândeşte acest tip de om de afaceri. Are nevoie de o relaţie cu politicul pentru a se aşeza la adăpost pentru ceea ce ar face ilegal. Ori, din acest punct de vedere, eu nu pot fi un adăpost pentru nimeni şi asta i-a făcut de multe ori să spună că Băsescu şi-ar trăda prietenii, nu?“, a spus preşedintele.

Sorin Ovidiu Vântu: Sunt prieten cu Mircea Geoană

Sorin Ovidiu Vântu a declarat joi seară, după confruntarea prezidenţiabililor, că s-a întâlnit cu o seară înainte cu Mircea Geoană, care îi este prieten de patru ani, pentru a-l detensiona, adăugând că şi cu Traian Băsescu s-a întâlnit de „nenumărate ori“ şi că i-a sprijinit campania din 2004 pe mai multe planuri.
„Voi încerca un moment de sinceritate cu dumneavoastră. Sunt prieten cu Mircea Geoană de patru ani“, a spus Sorin Ovidiu Vântu la postul de televiziune Realitatea, la scurt timp după sfârşitul marii finale a candidaţilor la prezidenţiale, în cadrul căreia Mircea Geoană recunoştea că s-a întâlnit cu omul de afaceri, pe care a susţinut că nu-l place.
„Mi-a plăcut de pe vremea când era ministru de externe. Între mine şi Mircea Geoană este o relaţie de prietenie, cum tot aşa a fost o relaţie de colaborare perfectă între mine şi domnul Traian Băsescu. De câte ori am fost întrebat dacă am vreo relaţie sau îl cunosc pe Traian Băsescu am negat pentru că nu am vrut să intru niciodată în conflicte politice“, a spus Sorin Ovidiu Vântu. El a mai spus că îl cunoaşte pe Băsescu şi că a avut o relaţie de colaborare până la un moment dat, când aceste relaţii s-au răcit, dar nu ca urmare a prieteniei sale cu Geoană, ci din cu totul şi cu totul alte motive.
„Mi se pare siderant ca după 2004, când la ora 3 dimineaţa m-am întâlnit în parcare la Tâncăbeşti cu domnul Băsescu, ferindu-ne de Securitatea lui Adrian Năstase, după cinci ani să mi se întâmple acelaşi lucru, să mă feresc să mă întâlnesc cu prietenii la mine acasă, că e 11 noaptea, că e 12 noaptea, că e 7 dimineaţa, ca să nu dau satisfacţie unui domn care, în opinia mea, a depăşit limita rezonabilităţii“, a mai spus Vântu.
Acesta a adăugat că relaţiile sale cu Traian Băsescu în 2004 aveau ca platformă „sprijinul acordat domnului Băsescu pentru a câştiga alegerile din 2004“, despre care a precizat că s-a concretizat „pe mai multe planuri“.
Vântu a mai spus că nu a solicitat avantaje nici de la Băsescu, nici de la Geoană. În privinţa lui Băsescu a spus: „nu am avut niciodată nevoie de avantaje de la statul român“, iar în privinţa lui Geoană, „nu cer avantaje în schimbul prieteniei mele. Prietenia este una dintre valorile fundamentale“.
Într-un interviu publicat de Evenimentul Zilei, pe 23 martie 2009, Sorin Ovidiu Vântu nega faptul că s-ar fi întâlnit vreodată cu Traian Băsescu. Atât la întrebarea dacă a vorbit sau s-a întâlnit vreodată cu Traian Băsescu, cât şi la cea dacă a luat legătura cu acesta prin interpuşi, Sorin Ovidiu Vântu a răspuns: „niciodată“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII