24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNicolae Popa va fi extrădat

Nicolae Popa va fi extrădat

Inspectoratul General al Poliţiei Române a cerut astăzi Tribunalului Bucureşti să demareze procedurile de extrădare a lui Nicolae Popa, fost director al Gelsor, condamnat în lipsă în dosarul FNI, după ce acesta a fost prins miercuri în Indonezia. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, procedurile de extrădare a lui Popa vor fi demarate în această săptămână. Interpol a solicitat Tribunalului Bucureşti documentele necesare extrădării lui Nicolae Popa, reţinut în Jakarta, printre care şi încheierea prin care fostul director al Gelsor a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, care trebuie transmise MJ. În primul rând, este solicitat mandatul de executare a sentinţei TB, rămasă definitivă în cazul lui Popa. Totodată, Tribunalul trebuie să stabilească prin încheiere motivată dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ca Popa să fie extrădat, dar şi să comunice de urgenţă respectiva încheiere, în vederea solicitării extrădării.
Potrivit legislaţiei în vigoare, în cazul lui Nicolae Popa este vorba despre o extrădare activă, având în vedere că România este statul solicitant. Astfel, în baza Legii 302/2004, Ministerul Justiţiei (MJ) are competenţa de a întocmi cererea de extrădare, dar numai pe baza unei încheieri motivate a instanţei judecătoreşti competente (n.r. – în acest caz, Tribunalul Bucureşti), care stabileşte că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS