21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulmea fiscalităţii: bogătaşii Craiovei nu-şi plătesc impozitele

Culmea fiscalităţii: bogătaşii Craiovei nu-şi plătesc impozitele

Oameni care câştigă milionul de lei cât ai zice „bani“ sunt cei mai mari datornici către bugetul de stat din rândul liber-profesioniştilor. Într-un top al ruşinii, întocmit de Finanţele doljene, persoanele care nu îşi plătesc la timp impozitele de zeci şi sute de mii de lei lucrează ca notari, avocaţi, medici (specialişti şi de familie) şi executori. În timp ce angajatul de rând îşi plăteşte dările lună de lună, cei din „topul ruşinii“ câştigă într-o lună cât alţii într-o viaţă, dar nu respectă legile fiscalităţii.

„Ion“ este inginer la o companie din Craiova. Din salariu, firma îi reţine şi îi virează la stat 600 de lei lunar. Inginerul contribuie, astfel, din salariul lui, nu foarte mare, atât la fondul de pensii, cât şi la bugetul sănătăţii. „Marin“ este notar public. Din venitul lui uriaş, el trebuie să plătească statului 833.216 lei, reprezentând impozit pe venit şi contribuţii la pensii şi sănătate. Dar „Marin“ nu îşi plăteşte la timp impozitele, deşi el încasează într-un an venituri cât „Ion“ într-o viaţă. Dacă personajele sunt imaginare, impozitele calculate sunt cât se poate de reale, rupte din viaţa Craiovei şi a Doljului. Mulţi dintre oamenii cu bani nu îşi plătesc la timp dările către stat. Persoanele cu profesii liberale din Dolj au datorii către bugetul consolidat al statului de 8,75 milioane de lei, reprezentând impozit neplătit la timp (16% din venit), contribuţii la pensii şi la sănătate neachitate de luni de zile, informează Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj. „Cele mai mari restanţe le au notarii, avocaţii şi medicii. Chiar dacă ei câştigă mulţi bani, spun că au mult de plată către stat, dar nu îi opreşte nimeni să îşi achite lunar contribuţiile, în loc să plătească trimestrial“, a spus directorul coordonator al Fiscului doljean, Eugen Călinoiu. Dintre toate persoanele cu profesii liberale din judeţ, DGFP Dolj susţine că datornicii cei mai mulţi şi cu sumele cele mai mari provin din rândul contribuabililor care încasează cele mai mari venituri. Fiscul doljean a calculat că 59 de medici specialişti şi de familie din judeţ nu-şi achită impozitele la timp. 49 de notari publici, toţi din Craiova, au sume exorbitante restante către bugetul de stat, 12 avocaţi şi 8 executori judecătoreşti se înscriu şi ei în rândul liber-profesioniştilor care nu îşi plătesc la timp sumele uriaşe către stat, sub formă de impozite şi contribuţii. Liber-profesioniştii datori la stat sunt în număr destul de mare, 1.782 de persoane, dar categoriile enumerate mai sus au printre cele mai mari restanţe de plată către buget. De exemplu, într-un „top al ruşinii“ efectuat de Finanţe pentru Craiova reiese că liber-profesionistul care are cele mai mari restanţe către buget este un notar, cu o datorie de 833.216 lei (cam cât trebuie să achite lunar către stat o firmă medie, care are sute de angajaţi cu contract de muncă). Pe locul al doilea în topul Fiscului este un executor judecătoresc. Acesta nu şi-a plătit impozite de 724.210 lei. Pe locul al treilea în „topul ruşinii“ se situează tot un notar, ale cărui debite se ridică la 189.445 de lei. Dacă impozitul datorat de aceste categorii profesionale este de ordinul sutelor de mii de lei şi reprezintă 16% din venit, atunci un calcul matematic ne arată ce mărime au veniturile încasate de respectivele persoane.

Mai mulţi medici, datori vânduţi

Fie că este vorba despre medici de familie, de medici specialişti cu cabinete particulare care numai de la un pacient iau sute de lei pe o consultaţie, cu toţii sunt datori către buget. Fiscul spune că medicii care nu şi-au plătit impozitele la timp sunt mulţi ca număr (59), nu neapărat ca şi sume datorate. Cei mai mulţi sunt medici de familie, informează DGFP Dolj. Ceea ce înseamnă că peste 14% dintre medicii doljeni (liber-profesionişti, nu cei care lucrează în spitale sau policlinici de stat) nu îşi achită impozitele. Ei dau vina pe sistem. „Nu mai avem bani“, spune Mirela Profir, preşedinta filialei doljene a Societăţii Naţionale de Medicină de Familie. „Da. Avem cunoştinţă că unii medici nu îşi plătesc impozitele, pentru că ne-au scăzut drastic veniturile anul acesta şi din puţinul pe care îl avem abia ne asigurăm traiul zilnic. Mulţi şi-au dotat cabinetele şi au luat credite de la bănci anul trecut, iar acum au rate mari la bănci şi nu mai au cu ce să îşi achite impozitele către stat. Ştim că se plătesc majorări de întârziere, dar aceasta este situaţia“, a spus Mirela Profir. Ea a adăugat că nu are cunoştinţă că ar fi fost executaţi silit medici doljeni de către Fisc.

Notarii au mari datorii la stat

Notarii publici excelează la capitolul datornici şi ca număr, şi ca sume. Nici mai mult, nici mai puţin de 49 de notari publici, toţi din Craiova, figurează pe listele cu datornici ale Fiscului. Vicepreşedintele Camerei Nota-rilor Publici din patru judeţe ale Olteniei, Gheorghe Ciovică, totodată şi membru în Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, a precizat, pentru GdS, că se va interesa despre impozitele neplătite ale notarilor şi va propune măsuri disciplinare: „Mă voi interesa la Finanţe care sunt notarii care nu şi-au plătit atât impozitul pe venit, cât şi contribuţiile, pentru a putea să facem ceva. La Cameră nu a venit nimeni de la Fisc să spună ce datorii au notarii. Putem lua măsuri legale împotriva lor, cum ar fi măsurile disciplinare. Dar noi cunoaştem că sunt notari în judecată cu Fiscul, pentru că nu au considerat legale actele întocmite de Fisc şi modul cum au interpretat ei normele din Codul Fiscal“.  

Baroul, mai neiertător decât Fiscul

Cum şi avocaţii ocupă un loc fruntaş în rândul liber-profesioniştilor cu datorii mari către bugetul de stat, ne-am adresat Baroului Dolj. Decanul Baroului, Ion Turculeanu, a spus că „instituţiile statului pot aplica măsuri legale împotriva celor care nu îşi plătesc impozitele. Dacă ar aplica aceste măsuri, atunci nu ar mai fi debitori. Nu am cunoştinţă despre avocaţi care să nu îşi fi plătit impozitele. Fiecare răspunde individual pentru impozitele sale, iar dacă întârziem, plătim penalităţi. La toţi ni se pare că fiscalitatea este excesivă, dar ca şi corp profesional nu am cunoştinţă despre asemenea cazuri“. Ion Turculeanu a mai spus că, dacă avocaţii întârzie mai mult de şase luni plata cotizaţiilor către Barou, atunci sunt excluşi. Decanul Baroului Dolj spune că de vină ar fi criza pentru neplata la timp a impozitelor de către avocaţii debitori: „Nu cred că ar avea alt motiv să întârzie plata impozitelor decât criza care ne afectează pe toţi. Eu îi sfătuiesc pe toţi colegii mei avocaţi să îşi plătească la timp impozitele, pentru că vor plăti mai mult dacă li se calculează penalităţi de întârziere“.

Finanţele spun că îi execută pe datornici

Întrebaţi ce fac pentru ca bogătaşii Craiovei să îşi plătească datoriile către stat, reprezentanţii DGFP Dolj au precizat că „liber-profesioniştilor li se aplică măsuri de executare silită, conform OG nr. 92/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. Potrivit actului normativ invocat de finanţişti, notarii, medicii, avocaţii, executorii şi toate celelalte persoane cu profesii liberale care nu şi-au plătit impozitele sunt executate silit, potrivit legii, mai întâi cu somaţie, mergând până la blocări de conturi.

Top datornici pe Craiova

Dintre liber-profesioniştii craioveni, cei mai mari restanţieri sunt (potrivit DGFP Dolj):
1. Notar – 833.216 lei
2. Executor judecătoresc – 724.210 lei
3. Notar – 189.445 lei

Sume restante

Conform DGFP Dolj, totalul sumelor restante la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat al persoanelor cu profesii liberale este de 8.758.936 lei, din care:
– către bugetul de stat: 8.555.759 lei, aferent unui număr de 1.782 de persoane
– către bugetul asigurărilor sociale de stat: 131.996 lei, aferent unui număr de 81 de persoane
– către bugetul asigurărilor de sănătate: 65.888 lei, aferent unui număr de 32 de persoane
– către bugetul asigurărilor pentru şomaj: 5.293 lei, aferent unui număr de 16 persoane.
Cele mai mari restanţe le au notarii, avocaţii şi medicii.

Venituri de top

În urmă cu două săptămâni, GdS publica un top (întocmit de DGFP Dolj) al primilor zece liber-profesionişti care au veniturile cele mai mari dintre toate profesiile liberale. Mai jos prezentăm topul respectiv, în funcţie de venitul realizat:

1.     Notar – 2.002.103 lei
2.     Notar – 1.736.357 lei
3.     Notar – 1.491.811 lei
4.     Executor judecătoresc – 1.376.929 lei
5.     Notar – 1.212.410 lei
6.     Notar – 1.202.995 lei
7.     Notar – 1.173.422 lei
8.     Notar – 1.129.368 lei
9.     Notar – 1.045.003 lei
10.   Notar – 801.659 lei
 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

23 COMENTARII