Acasă Actualitate Sesiune de comunicări ştiinţifice

Sesiune de comunicări ştiinţifice

Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu găzduieşte de vineri lucrările unei sesiuni internaţionale de comunicări ştiinţifice studenţeşti. Organizatori sunt Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi“ în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Litere şi Ştiinţe Sociale, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.
Manifestările se vor încheia duminică şi cuprind patru secţiuni: „Eco-Student 2009“ – sesiune de comunicări organizată în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, „Euroscientia 2009“ – la Facultatea de Litere şi Ştiinţe Sociale, „Lege Sapere Aude!“ – în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi EFS-FEFS 2009 – sesiune de comunicări organizată în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Sesiunile se află la prima ediţie, mai puţin Eco-Student, care a ajuns la cea de-a IV-a ediţie. La manifestări vor participa cu lucrări 110 studenţi, dintre care 95 sunt de la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ şi 15 din ţară (Cluj, Petroşani, Craiova şi Ploieşti) şi din străinătate (Turcia, Ucraina şi Macedonia).  

Exit mobile version