Acasă Actualitate Incidente la secţiile de votare din judeţul Gorj

Incidente la secţiile de votare din judeţul Gorj

Primele incidente au avut loc aseară, la Târgu-Jiu, când preşedinta Secţiei de votare numărul 1, a fost amendată cu suma de o mie de lei pentru că a plecat acasă cu ştampila de control. Femeia a uitat să lase ştampila de control şi a plecat spre casă. La un moment dat s-a întors să o ducă în secţie, însă chiar şi aşa nu a scăpat de amendă. Oamenii legii au amendat-o cu o mie de lei. În această dimineaţă, în secţia specială numărul 223, din localitatea gorjeană Cruşeţ, votul a fost blocat din cauză că informaticianul nu a ajuns la secţie. Conducerea BEJ a decis înlocuirea informaticianului şi procesul de votare a început cu o jumătate de oră mai târziu.

Exit mobile version