Acasă Actualitate Zeci de medici, sancţionaţi de CJAS

Zeci de medici, sancţionaţi de CJAS

De la începutul anului şi până în prezent, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a sancţionat aproximativ 40 de medici şi trei farmacii din judeţ. Potrivit conducerii instituţiei, au fost sancţionaţi cu 10% din „bugetul per capita“ 28 de medici de familie, pentru raportări eronate ale unor servicii medicale care nu au fost efectuate. A fost recuperată contravaloarea serviciilor, iar sancţiunea a fost aplicată doar în luna în care a fost descoperită greşeala medicului. Cozma Dumitrescu, directorul CJAS Gorj, a declarat că au mai fost sancţionaţi 14 medici specialişti pentru absenţa de la program. „Aceeaşi sancţiune a fost aplicată şi în acest caz. De asemenea, au mai fost reziliate două contracte pe paraclinice, iar unui medic ce efectuează îngrijiri la domiciliu i-a fost aplicată o sancţiune pentru raportare eronată. Probleme au fost şi sunt în legătură cu eliberarea necorespunzătoare a concediilor medicale. Au fost amendaţi cu suma de 500 de lei 13 medici din judeţul Gorj. Pacienţii pe numele cărora au fost eliberate aceste concedii medicale nu le aduseseră adeverinţe şi s-au trezit că aveau mai mult de 90 de zile de concediu. Tot de la începutul anului şi până în luna noiembrie am amendat cu 500 de lei o firmă şi cu 1.000 de lei societatea Minprest pentru că nu au depus la timp concediile medicale ale angajaţilor“, a precizat Cozma Dumitrescu. Trei farmacii din Gorj au primit o sancţiune de 10% din buget pentru eliberare de medicamente pe reţete expirate. Reprezentanţii CJAS Gorj au mai declarat că în perioada următoare vor merge în control la medicii de familie pentru a vedea care dintre ei dau concedii medicale unor persoane neasigurate şi eliberează prea multe reteţe. Medicii de familie care acordă concedii persoanelor neasigurate vor plăti contravaloarea acestora din banii proprii. Toţi medicii dispun de un program informatizat care îi ajută să verifice dacă persoana consultată este înregistrată în baza de date a CJAS. „Acţiunile de control vor continua pentru a vedea dacă se mai întâmplă ca medicii de familie să elibereze reţete şi concedii în neştire, pentru că judeţul nostru este fruntaş la concedii medicale“, a spus Cozma Dumitrescu.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version