5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOltenii nu se înghesuie la energia regenerabilă

Oltenii nu se înghesuie la energia regenerabilă

Nici o instituţie publică din Dolj, Gorj şi Mehedinţi nu a depus vreun proiect pentru alimentarea cu energie regenerabilă, cu toate că guvernul a alocat circa 73 de milioane de lei pentru subvenţionarea iniţiativelor de acest gen.  
Cu toate că beneficiază de un program guvernamental care prevede subvenţionarea a 30% din costuri, nici o instituţie publică din Dolj, Gorj şi Mehedinţi nu a depus în 2009 vreun proiect în domeniul eficienţei energetice, spune Paul Popescu, coordonatorul filialei locale a Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei (ARCE).
„Există un program naţional pe 2009-2010, aprobat prin hotărâre de guvern, însă nimeni nu a apelat la o asemenea finanţare. Am fost pe la instituţii, dar spun că deocamdată nu au fonduri. Studiile de fezabilitate şi cheltuielile cu manopera nu sunt subvenţionate“, a explicat Paul Popescu, cel care coordonează filiala ARCE Craiova. Prin HG nr. 1661/2008, la nivel naţional au fost alocate fonduri de 32,9 milioane de lei pentru 2009 şi 40 de milioane de lei pentru 2010. Potenţialii beneficiari pot accesa fonduri pentru modernizarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică şi găsirea de soluţii alternative pentru combustibili (biomasă), pentru lucrări privind contorizarea consumului la consumatorii finali, precum şi lucrări pentru utilizarea surselor regenerabile de energie – solară, geotermală, din biomasă etc. Alt aspect prevede reabilitarea termică şi alimentarea cu energie regenerabilă a clădirilor publice de 25-30 de ani, unde potenţialul de economie la energie este de 30-50%. Al treilea aspect prevede soluţii de eficienţă energetică în domeniul iluminatului public.

Oltenia are potenţial solar şi geotermal

Procentul maxim de cofinanţare este de până la 30% pentru lucrări de reabilitare şi modernizare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, de până la 50% pentru lucrări de reabilitare termică a unor clădiri publice, precum şi de până la 50% pentru rambursarea cotei de 50% din costurile inclusiv TVA aferente executării auditului energetic al clădirii publice, pe baza căruia s-a executat proiectul de investiţii de reabilitare termică. De asemenea, se asigură 40% din cofinanţarea pentru alimentarea cu energie din resurse regenerabile şi cu 20% soluţiile pentru iluminatul public. ARCE dispune în prezent de unele studii privind potenţialul energetic al României din surse regenerabile. Potrivit acestuia, zona Olteniei este pretabilă energiei solare şi geotermale. Pentru energia eoliană deosebit de favorabile sunt litoralul Mării Negre şi Dobrogea.
Cu toate că beneficiază de un potenţial bun, proiectele de energie din surse regenerabile se lasă aşteptate. Există în prezent pe piaţă firme care comercializează sisteme mixte formate din turbine eoliene şi panouri solare, însă investiţiile iniţiale sunt destul de consistente. Dacă panourile şi turbinele sunt deja celebre, mai puţin cunoscute sunt pompele de căldură cu sursă subterană. Ele reprezintă o tehnologie fiabilă de producere a căldurii, a aerului condiţionat şi a apei calde menajere, care utilizează energia subsolului – disponibilă oriunde – prin cuplarea pompei de căldură la un schimbător de căldură subteran. Acesta este format din conducte pozate în şanţuri sau în găuri de sondă (puţuri), iar prin interiorul lor circulă în circuit închis o soluţie antigel. Pe perioada iernii, pompele extrag căldura din sol şi o introduc în sistemul de încălzire al clădirii. Această soluţie plus panourile fotovoltaice reprezintă o sursă disponibilă oriunde.
„Energia regenerabilă este o variantă, mai ales în condiţiile în care combustibilii fosili devin tot mai puţini şi mai scumpi. Investiţia este serioasă, însă este o variantă a viitorului“, concluzionează Paul Popescu, coordonatorul ARCE Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII