Ignoranţă şi dezinteres faţă de opera lui Brâncuşi

Am citit întâmplător în cotidianul Gazeta de Sud un articol redactat de Eugen Măruţă, referitor la Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, realizat de Constantin Brâncuşi.
De fapt, acest articol mi-a reamintit un altul, apărut în Gorjeanul, care, la rândul lui, reproducea o scrisoare a unui cetăţean canadian de origine română, apărut nu mai ştiu în ce publicaţie, scrisoare în care încerca să explice semnificaţia ansamblului brâncuşian.
Mi s-a părut straniu că articolul din Gorjeanul nu a trezit nici o curiozitate în rândul celor ce pretind că cercetează operele lui Brâncuşi.
Eu, la data citirii articolului, am tras concluzia că indiferenţa faţă de informaţiile apărute în presă este cauzată de faptul că adevărata semnificaţie a operelor individuale ce compun ansamblul este cunoscută încă din momentul realizării lor, constatând acum cu surprindere că acest lucru nu este ştiut, însăşi dezvăluirea corespondentului canadian fiind ambiguă şi incompletă, chiar dacă susţine că provine direct de la Brâncuşi.
Realitatea e mult mai complexă, fiecare obiect reprezentând un simbol.
Ştiu de la bunicul meu, Grigore Licuriceanu, născut în 1909, că întregul ansamblu se bazează pe legenda biblică privind ultimele ore din viaţa pământeană a lui Iisus: Masa Tăcerii simbolizează Cina cea de Taină (Iisus cu cei 12 apostoli); Aleea scaunelor, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani; Poarta Sărutului, Sărutul lui Iuda; Biserica Sf. Apostoli, Moartea şi Învierea Mântuitorului; Coloana fără de sfârşit, Înălţarea la Cer (de fapt, o succesiune de suflete identice ridicându-se spre cer); Masa (fără scaune) simbolizează răspândirea apostolilor în lume pentru a comunica mesajul Christic privind ideea de sacrificiu pentru aproapele nostru.
Mai nou, după celebrele renovări, aceasta din urmă a dispărut cu totul, lăsând întregul ansamblu „fără sfârşit“.
Acum, din articolul domnului Eugen Măruţă constat că ultimul obiect al ansamblului este considerat de specialişti „rebut“, ca şi cum autorul a făcut ceva, nu i-a plăcut, l-a lăsat acolo şi a plecat fără să lase nici o explicaţie.
Semnificaţia religioasă pare să fi determinat şi supărarea comuniştilor, care, după preluarea puterii, ar fi încercat să le elimine din peisaj.
Câteva semne de întrebare cred că se ridică din cele scrise mai sus: De ce nu s-a păstrat semnificaţia operelor, pentru că informaţia era accesibilă tuturor?
Şi spun „tuturor“ pentru că, întrebându-l pe bunicul meu de unde a aflat, mi-a răspuns simplu: „Eram tânăr şi mă duceam şi eu pe la târg. Acolo, lângă Regiment, lume ca la bâlci, cu treabă şi fără. M-am amestecat şi eu printre oameni să văd ce se petrece acolo. Întrebând în stânga şi-n dreapta, mi s-a spus povestea asta“.
Oare să nu fi ştiut autorităţile statului, Primăria şi Armata că aceste opere nu au fost aliniate întâmplător pe o „Cale a Eroilor“?
S-ar fi putut organiza, măcar de Ziua Eroilor, unele festivităţi (sau unele manifestări comemorative). Oare să nu fi ştiut nici Biserica?
Ar fi putut pune în evidenţă operele cu ocazia sărbătorilor religioase reprezentate prin acestea.
Personal, cred că semnificaţia reală a complexului sculptural este susţinută şi de exclamaţia lui Brâncuşi „nici nu ştiţi ce vă las!“, ca replică la ignoranţa şi dezinteresul românilor faţă de creaţia sa.  
Ar fi de adăugat că, deşi nu am realizat în cursul istoriei noastre catedrale impozante sau alte construcţii cu caracter religios care să se impună în conştiinţa lumii, avem totuşi acest ansamblu sculptural modern cu care le putem echivala.
Nu ne rămâne decât să-i redăm adevărata semnificaţie şi să-l punem în valoare.
În final, mărturisesc că, deşi articolul amintit mi-a sugerat întrebările formulate mai sus, mi-a dat răspunsul la o alta: doar plecând de la constatarea necunoaşterii semnificaţiei operelor se explică de ce Primăria Târgu Jiu organizează cu mult fast atâtea cununii civile lângă un cadru de piatră ce semnifică Sărutul lui Iuda, fapt care n-ar prea fi de bun augur pentru însurăţei.