Cel mai mare datornic la bugetul statului, producătorul de huilă CNH Petroşani, ar putea fi închis sau privatizat, dacă nu se găsesc soluţii pentru a salva compania, a declarat l secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Şerban. "Ministerul Economiei a prezentat luni FMI programele pe care le are în vedere în privinţa Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, Termoelectrica şi Electrocentrale Bucureşti (ELCEN). Pentru CNH, au cerut reducerea subvenţiei, iar pentru Termoelectrica şi ELCEN, rezolvarea datoriilor vechi, pentru a scăpa de monitorizare. La FMI, nu există cuvântul subvenţie, acesta nu e în politica FMI", a precizat Tudor Şerban. Secretarul de stat din Ministerul Economiei spune că pentru CNH sunt trei variante posibile: închiderea companiei, privatizarea ei sau găsirea de soluţii pentru a nu-i mai acorda subvenţii.