24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDemolări în centrul Craiovei

Demolări în centrul Craiovei

Primele clădiri care au intrat în patrimoniul Primăriei Craiova în urma exproprierilor de pe strada A.I. Cuza în acest an vor fi demolate în maximum două săptămâni. Acesta este termenul solicitat de foştii proprietari pentru a evacua imobilele şi terenurile pe care le-au deţinut. Acestea au fost achiziţionate de municipalitate în scopul lărgirii străzii A.I. Cuza la intersecţia cu strada Alexandru Macedonski şi cu strada C-tin. R. Motru, unde este posibil să fie construit şi un sens giratoriu. „Au fost emise certificatele pentru demolare. În prezent sunt analizate documentele în vederea eliberării autorizaţiilor de demolare. Proprietarii au cerut o păsuire de două săptămâni pentru a evacua imobilele sau terenurile, după caz“, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Carmen Licu. Până acum au fost soluţionate opt dosare de expropriere, în care instanţa a stabilit în sarcina Primăriei Craiova achitarea sumei de 4,6 milioane de lei către proprietari. Alte două dosare sunt pe rolul instanţelor, iar al treilea este suspendat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII